Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Partide multe, oameni puțini

București: Partide multe, oameni puțini

DISTRIBUIȚI

partide141386 – 27112015 – Numarul partidelor politice este în continuă creştere, după ce Parlamentul a adoptat, fără o minimă condiţionare, înfiinţarea acestora cu doar trei membri, scrie cotidianul.ro. În a doua decadă a lunii octombrie s-au legalizat, prin decizie definitivă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, șapte partide politice, dar este posibil ca în zilele următoare numărul să crească. Până în prezent sunt legalizate peste 50 de partide politice şi nu este exclus ca, până la alegerile locale din 2016, numărul acestora să treacă de 100.

”Românii liberi” şi-au făcut o lege pentru ei

POL (Partidul Românilor Liberi) nu este, aşa cum era anunţat cu mult tam-tam, partidul eco-anarhiştilor pe care îi vedem pe la toate mitingurile din Bucureşti sau cei care au provocat dezordini la Pungeşti. Eco-anarhiştii şi-au anunţat partidul încă de la începutul anului 2014, dar, cum pe atunci trebuiau să şi transpire pentru a înfiinţa un partid, proiectul nu a fost finalizat. POL este un partid înfiinţat la Târgu Mureş de către un grup de iniţiativă local, care îşi arogă paternitatea schimbării Legii partidelor politice, în varianta actuală, cea cu trei membri fondatori. Cei în cauză au aranjat cu liderul TSD, Mihai Sturzu, să le preia proiectul şi să facă lobby în PSD ca să-l treacă. Proiectul, deşi a intrat în proceduri parlamentare, a fost pasat Comisiei de Cod electoral, unde PSD a impus actuala variantă a legii. La vremea respectivă, Mihai Sturzu declara: ”Clasa politică are nevoie de oameni noi. Cred că această lege poate aduce oameni noi în politica din România și cred că va servi cetățenilor săi astfel încât fiecare cetățean are un drept fundamental – acela la conectivitate, să se poată conecta cu politica din România”. Preşedinte POL este Dan Maşca, care în 2007, după ce a pierdut cu 31 de voturi la 302 şefia PNL Tg.Mureş, a cochetat cu PLD şi PDL, a avut intrare la Palatul Cotroceni, unde a fost primit de Daniel Funeriu şi se pare şi de Traian Băsescu, al cărui fan a fost. O ”mostră” de om nou în politică. Nici secundul său, Călin Hegheş, nu pare străin de clasa politică, el fiind cel aflat în bune relaţii cu cei din TSD.

Partid cu parfum legionar (varianta Sima)

Apare ca surprinzătoare unda verde primită de la tribunal de Partidul Noua Dreaptă. În documentele publice de pe site-ul TMB nu apar toţi membrii fondatori, ci doar preşedintele, Tudor Ionescu. Despre acesta există o gamă largă de informaţii pe internet. Chiar pe site-ul lui Tudor Ionescu apar imagini de la mitingurile anti-regionalizare din 2013 de la Sibiu şi Arad, de la un miting de la Bistriţa împotriva ”Statelor Unite ale Europei” sau de la un miting de la Timişoara pentru ”Eliberarea României din sclavia FMI”. Printre altele, Asociaţia Noua Dreaptă, precursoarea partidului care milita împotriva intrării României în Spaţiul Schengen. Despre ”naşterea” acestui partid a scris pe larg şi Rise Project. În septembrie 2011, Tudor Ionescu a fost invitatul lui Mihai Gâdea într-o emisiune unde s-a discutat despre ”problema ţigănească”. Este totuşi ceva ciudat. În 2012, în urma recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti dă Decizia Civilă nr.1282 prin care se respinge înfiinţarea Partidului Naţionalist Român. Care, pură coincidenţă, era condus tot de Tudor Ionescu.

Justiţia se face pe scara unui bloc

Din 27 octombrie 2015, de când a rămas definitivă (prin neapelare) sentinţa civilă nr. 50 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, în dosarul nr. 31679/3/2015, a devenit legal Partidul Justiţie şi Dezvoltare. În documentele publice de la TMB nu apare nici un nume al membrilor fondatori, în afară de adresă nu apare nimic, sediul partidului, fiind într-un bloc din Drumul Taberei, într-un apartament situat la etajul 9 sau 10. Nimeni din zonă nu a auzit însă de acest partid şi este posibil ca fondatorii să fie etnici turci, ţinând cont de faptul că numele este identic cu al partidului preşedintelui Turciei, Recep Erdogan.

”Pupu”, noul partid al lui Dan Voiculescu

A primit ”verde” de la TMB şi PPU (Partidul Puterii Umaniste), poreclit deja în mediile politice ”Pupu”. Toată lumea ştie, este vorba de noul partid al lui Dan Voiculescu. Acesta nu agreat fuziunea PC cu PLR şi în plus, ex liderul PC, Daniel Constantin, a căzut în dizgraţie pentru că nu a vrut să retragă Ministerul Agriculturii din calitatea de parte vătămată în dosarul „ICA”. Este un partid nou cu lideri vechi: Maria Grappini – preşedinte, Ioan Ghişe – coordonator, medicul clujean Șerban Rădulescu (ex PNŢCD, senator PDL trecut ulterior la PC), senatorul ex PC, Alfred Laurenţiu Antonio Mihai – cel care s-a ocupat de înregistrarea partidului ş.a.

Botoşaniul şi-a tras partid!

Partidul Botoşănenilor este al doilea partid local, după cel din Târgu Mureş. Şi are nişte şefi speciali. Unul dintre ei este Marian Ionel Jurgiu, despre care pe internet am găsit titluri în presa locală de genul: ”Avocatul Marian Jurgiu, pus în libertate”, ”Avocatul care vrea să se îmbogăţească de pe urma unor persoane moarte în accidente rutiere”. Jurgiu făcea parte din Baroul ”Bota”, care are probleme privind recunoaşterea legală. Tot aici îl mai întâlnim pe Marius Cristescu, fost consilier local PPDD, care a încercat să adere toamna trecută la PNL, dar liberalii l-au respins.

Ex-şeful PDL Argeş şi-a tras partid

Partidul pentru Argeş şi Muncel este de asemenea un partid local. A fost înfiinţat de fostul senator (din legislatura 2008 – 2012) Mircea Andrei. În 2012, Andrei a candidat pentru PDL pentru colegiul 4 Senat Argeş, dar încă de atunci se afla în conflict cu conducerea centrală a partidului. Imediat după alegeri s-a zvonit că Mircea Andrei îşi va face partid propriu, dar totul s-a materializat pe noua lege a partidelor politice.

Miron Cozma a primit un partid la ”cheie”

Partidul Social Democrat al Muncitorilor este cel mai nou partid care a primit decizie definitivă de la TMB. Pentru cine credea că ”evenimentul” nu va avea loc, iată că a devenit realitate: Miron Cozma este preşedinte de partid. PSDM nu este totuşi un partid nou-nouţ. El este construit pe scheletul unei dizidenţe din fostul Partid Social Democrat – Titel Petrescu, care şi-a schimbat denumirea în PSDM, dar a fost dizolvat în 2013. Partidul a fost reînregistrat de fostul preşedinte Constantin V. Ionescu şi a fost predat la „cheie” fostului lider sindical. Gruparea politică condusă de Miron Cozma este şi una dintre puţinele care au un sediu propriu-zis, în „Valter Mărăcineanu”, sediu preluat de la fostul partid amintit mai sus.

52 de partide sunt legalizate în acest moment

La ora actuală (joi 26 noiembrie) funcţionează legal, conform registrului de la TMB, un număr de 52 de partide politice în România. Sunt cele parlamentare, sunt partidele care au – dar nu prin alegeri – reprezentanţi în Parlament, câteva care au fost parlamentare, altele care au o oarecare vechime, dar nu au reuşit să ajungă în parlament, precum şi cele noi, cele mai multe înfiinţate pe noua lege a partidelor politice.

Partide parlamentare:

PNL (Partidul Naţional Liberal)

PSD (Partidul Social Democrat)

UNPR (Uniunea Naţională Pentru Progresul României)

PC (Partidul Conservator)

Partide cu reprezentanţi în Parlament:

PSRO (Partidul Social Românesc)

PND (Partidul Naţional Democrat)

PV (Partidul Verde)

PLR (Partidul Liberal Reformator – fost PNM)

PMP (Partidul Mişcarea Populară)

PRU (Partidul România Unită)

PPU (Partidul Puterea Umanistă-social liberal)

Foste partide parlamentare:

PNŢ.cd (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat)

PRM (Partidul România Mare)

PER (Partidul Ecologist Român)

PUNR (Partidul Unităţii Naţionale a Românilor)

Partide neparlamentare

PAE (Partidul Alternativa Ecologistă)

PPPS (Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale)

FD (Forţa Dreptăţii)

PNG.cd (Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat)

USC (Uniunea Creştin Socială)

PND (Partidul Demnităţii Naţionale)

PSU (Partidul Stângii Unite)

MV-DA (Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni)

MC (Mişcarea Conservatoare din România)

UPSC (Uniunea Populară Social Creştină)

PRE (Partidul României Europene)

PCM-MPP (Partidul Civic Maghiar-Magyar Polgari Part)

UER (Uniunea Ecologistă din România)

EMNP-PPMT (Erdélyi Magyar Néppárt – Partidul Popular Maghiar din Transilvania)

PP-LC (Partidul Poporului)

PPDD (Partidul Poporului-Dan Diaconescu – fost parlamentar)

P Pro (Partidul Prodemo)

PRN (Partidul Renaşterii Naţionale)

PDS (Partidul Dreptăţii Sociale)

Noua Republică (Partidul Noua Republică)

UCDR (Uniunea Creştin Democrată din România)

ANA (Alianţa Naţională a Agricultorilor)

PSR (Partidul Socialist Român)

PDAR (Partidul Alianţa Democrată a Romilor)

PR (Partidul Republican din România)

Partide noi

BUN (Blocul Unităţii Naţionale)

FDIN (Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale)

M10 (Partidul M10)

PNPP (Partidul Naţional Pentru Patrie)

PNR (Partidul Noua Românie)

PDPS (Partidul pentru Dezvoltare şi Progres Social)

PJD (Partidul Justiţie şi Dezvoltare)

POL (Partidul Oamenilor Liberi)

PB (Partidul Botoşănenilor)

Noua Dreaptă (Partidul Noua Dreaptă)

PAM (Partidul Pentru Argeş şi Muncel)

PSDM (Partidul Social Democrat al Muncitorilor)

Pe lista de ”aşteptare”

Conform celor de la Cotidianul, la TMB mai sunt depuse încă aproape 50 de cereri de legalizare de partide politice. Unele dintre ele au primit decizie, dar nu încă definitivă. Printre acestea sunt: Uniunea Salvaţi Bucureştiul (Nicuşor Dan), Partidul Gălăţenilor, Partidul Vrancea Noastră, Partidul Transilvania Democratică, Partidul Vâlcenilor, Partidul Vâlcea Turistică, Partidul ”Democraţie Directă Sarmisegetuza”, Partidul Getodacia ş.a. – sursa: cotidianul.ro  – PROMPT MEDIA

foto:vremeanoua.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.