Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Totul pentru bugetari

București: Totul pentru bugetari

DISTRIBUIȚI

141075 – 11112015  –  Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%. PNL a votat legea, dar Alina Gorghiu a anunţat că liberali aşteaptă un studiu de impact.  Proiectul a fost votat de 319 deputați, fiind înregistrate șapte abțineri și un vot împotrivă.

Comisiile pentru muncă și pentru sănătate de la Camera Deputaților au adoptat marți, în ședință comună, un amendament la această ordonanță, care se referea numai la personalul din sistemul public sanitar, amendament potrivit căruia salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.

Deputații liberali au solicitat în plen retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului pentru a se discuta în această perioadă cu Ministerul Finanțelor, care trebuie să spună dacă această majorare este sustenabilă.

Ordonanța 35/2015 prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepție de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.