Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Se cer măsuri mai riguroase pentru combaterea metodei Accidentul

București: Se cer măsuri mai riguroase pentru combaterea metodei Accidentul

DISTRIBUIȚI

miron-smarandache142539 – 16022016 –  Deputatul PSD Miron Smarandache i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, în cadrul unei interpelări parlamentare, luarea unor măsuri mai riguroase pentru diminuarea numărului alarmant al victimelor metodei ”Accidentul”.

”Deşi Poliţia Română a întreprins numeroase acţiuni de prevenire, metoda denumită «Accidentul» continuă să facă ravagii, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău. Astfel, zeci de oameni cad zilnic victime ale acestor escroci ingenioşi, după ce sunt apelaţi şi li se spune că persoane din familie au fost implicate în accidente rutiere grave. Panicaţi la auzul a astfel de «tragedii», oamenii plătesc sumele importante ce le sunt cerute, pentru tratamente medicale sau despăgubiri. De regulă, categoria vizată pentru punerea în aplicare a acestor înşelăciuni sunt persoanele în vârstă”, a subliniat parlamentarul social-democrat în documentul trimis conducerii MAI.

În finalul interpelării, deputatul băcăuan a solicitat ministrului Tobă să-i răspundă la următoarele întrebări: ”1. Care este incidenţa acestei metode pe parcursul anului trecut, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?; 2. Cum explicaţi ineficienţa campaniilor preventive lansate în acest scop de către Poliţia Română?; 3. Câte persoane au fost inculpate pentru comiterea înşelăciunilor prin Metoda ”Accidentul”, la nivel naţional, şi punctual în judeţul Bacău?”.

”Băcăuanii mi-au sesizat aceste aspecte şi mi-au solicitat să le prezint ministrului de Interne. Consider că undeva se greşeşte, din moment ce acţiunile preventive nu au efectul scontat, după cum şi poliţiştii recunosc! Din acest punct de vedere, cred că este nevoie de o schimbare de abordare în metodologiile de prevenţie, în aşa fel încât oamenii să nu mai fie păcăliţi”, a conchis Miron Smarandache. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.