Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Decizia CCR privid interceptările arată că avem o problemă în Codul de...

Decizia CCR privid interceptările arată că avem o problemă în Codul de Procedură Penală

DISTRIBUIȚI

Cristi Dănileţ143094 – 16032016 –  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind interceptările este o măsură tranzitorie, nimic nu împiedică Parlamentul să legifereze, a declarat la RFI judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. El spune că există şi riscul ca Parlamentul să respingă OUG.

Cristi Danileţ afirmă că „este bine că această Ordonanţă a apărut în aceeaşi zi cu decizia Curţii Constituţionale, amândouă au fost publicate în acelaşi număr al Monitorului Oficial, astfel încât nu vom avea nici un fel de sincope. Practic, prin decizia CCR cu privire la interceptări s-a atras atenţia că avem o problemă în Codul de Procedură Penală, că trebuie corectată o normă, iar această OUG vine şi corectează norma respectivă”.

În opinia sa, OUG era absolut necesară: „Să nu uităm că Ordonanţa de Urgenţă înseamnă rezolvarea unei situaţii urgente, într-o modalitate temporară. Deci avem o perioadă tranzitorie, nimic nu împiedică Parlamentul atunci când va lua în discuţie această Ordonanţă, să o modifice, să o completeze sau Doamne fereşte, să o respingă. Aşadar, era absolut necesară Ordonanţa, este bine că a venit”.

 „E firesc să existe dezbateri şi îngrijorări”

 Judecătorul Cristi Danileţ consideră că „e firesc să existe dezbateri şi îngrijorări, pentru că în perioada comunistă şi cred încă vreo doi ani după Revoluţie, am avut organe speciale ale Securităţii, ale serviciilor secrete, care aveau atribuţii din acestea de organ de cercetare şi lumea sigur, ştim foarte bine din trecutul nostru, deseori s-au comis abuzuri. Însă în OUG se prevede că organele SRI, în mod expres se prevede că nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot reţine, nu pot aresta preventiv şi nu pot deţine spaţii proprii de arest, însă doar pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică specifice domeniului de reglementare al SRI, atunci vor putea fi nominalizate ca organ de cercetare specială. Aşadar, doar pentru a se proceda la interceptări în domeniul siguranţei naţionale şi să nu uităm că în afară de interceptări vorbim şi de filaje, vorbim şi de intrare în sisteme informatice. Prin urmare, SRI-ul care este singura autoritate naţională cu competenţe în strângerea de informaţii cu privire la siguranţa naţională, pe acest sector îşi menţine atribuţia de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică”.

Ce garanţii există că nu vor fi făcute abuzuri? „Garanţiile există în cadrul procesului penal, respectiv în momentul în care un procuror dispune efectuarea interceptărilor de către SRI, dacă suntem în domeniul siguranţei, deci vorbim de procurorii de la DIICOT, că ei sunt competenţi în acest domeniu, aceste interceptări se desfăşoară sau trebuie să se desfăşoare doar în limita stabilită de către magistrat. După ce se face interceptarea, se întocmeşte un proces verbal de redare a tuturor discuţiilor, care vine din nou la procuror pentru confirmare. De asemenea, acest proces verbal, care conţine de fapt probele utilizate în procesul penal va ajunge să poată fi discutat, eventual contestat, în faţa unui judecător, în momentul când se desfăşoară procesul penal. Iată, aşadar, că doi magistraţi practic, un procuror la momentul urmăririi penale şi mai târziu un judecător, în momentul când se analizează legalitatea probelor şi eventual se dă soluţia pe fond, vor ajunge să analizeze dacă modul de punere în executare a interceptării, desfăşurarea interceptării, redarea convorbirilor înregistrare s-a desfăşurat sau nu legal”, explică magistratul.

Întrebat care e riscul cel mai mare la dezbaterile din Parlament, pe acest fundal de reacţii mai degrabă emoţionale, Cristi Danileţ a răspuns: „Riscul este ca Ordonanţa să fie respinsă şi atunci mă întreb sincer, ca practician în Drept de data aceasta, ce punem în loc, care este autoritatea care ar trebui să se ocupe de gestionarea modalităţii de interceptare, de filaj sau de intrare în sistemele informatice ale infractorilor. Toţi oamenii care sunt de bună credinţă, cetăţenii oneşti ai ţării nu au de ce să se teamă. Există o persoană, o entitate, o autoritate, care reprezintă garantul drepturilor şi libertăţilor, acesta este judecătorul”.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.