Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Brașov: Mare corupție mare la Cadastru

Brașov: Mare corupție mare la Cadastru

DISTRIBUIȚI

Marius Mihăilă143468 – 04042016 – Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Braşov, Marius Mihăilă, a fost trimis luni în judecată sub control judiciar pentru fapte de corupţie, alături de alte nouă persoane.

Mihăilă este acuzat de instigare la abuz în serviciu, încheierea de tranzacţii financiare de către funcţionari publici utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei şi intermedierea sau înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale de către funcţionarul public care are sarcina de a supraveghea şi controla operatorul economic privat, toate în formă continuată, precum şi de efectuarea de operaţiuni financiare, ca activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, tot sub control judiciar, Bogdan Cristea, şeful Serviciu cadastru din cadrul OCPI Braşov, acuzat de săvârşirea a şapte infracţiuni, printre care abuz în serviciu, instigare la fals şi uz de fals.

            Așadar, DNA a trimis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Marius Mihăilă, director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de intermediere sau înlesnire a efectuării unor operațiuni comerciale/financiare în cadrul unei societăți cu obiect de activitate specific, de către funcționarul public, care are sarcina de a supraveghea și controla operatorul economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, ca activități de producție, comerț sau prestări servicii, incompatibile cu funcția atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, încheierea de tranzacții financiare de către funcționari publici, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției, sau însărcinării, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuă și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două fapte), în formă continuată.

            De asemenea, a fost trimis în judecată Bogdan Cristea, șef Serviciu cadastru din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de intermedierea sau înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale/financiare în cadrul unei societăți cu obiect de activitate specific, de către funcționarul public, care are sarcina de a supraveghea și controla operatorul economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, ca activități de producție, comerț sau prestări servicii, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, încheierea de tranzacții financiare de către funcționari publici, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției, sau însărcinării, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și uz de fals, în formă continuată.

            Au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Oana Mihăilă și Gabriel Bogatu. Pentru complicitate la efectuarea de operațiuni financiare, ca activități de producție, comerț sau prestări servicii, incompatibile cu funcția atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și complicitate la încheierea de tranzacții financiare de către funcționari publici, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției, sau însărcinării, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, Zita Cristea, persoană fizică autorizată să efectueze lucrări cadastrale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare, ca activități de producție, comerț sau prestări servicii, incompatibile cu funcția atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, Cosmin Ioan Constantinescu, persoană fizică autorizată să efectueze lucrări cadastrale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,  Iulian Florin Petrișor și Mihai Bogdan Moga, persoane fizice autorizate să efectueze lucrări cadastrale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,  Maria Manuela Ștefan, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și a lui Ioan Crsitian Băncilă, pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,  instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

            În perioada 1 noiembrie 2012 – octombrie 2015, inculpatul Mihăilă Marius, în calitate de director interimar al O.C.P.I. Brașov, a oferit consiliere și a îndrumat persoane fizice și juridice care doreau să obțină lucrări cadastrale, către anumite persoane, respectiv către inculpații Constantinescu Cosmin, Petrișor Iulian Florin și Moga Bogdan Mihai. Cei trei erau persoane fizice autorizate să efectueze lucrări cadastrale, geodezie și cartografie și totodată angajați ai unei societăți comerciale specializată în astfel de servicii, controlată de directorul O.C.P.I. Brașov Mihăilă Marius. Referitor la societatea comercială respectivă, inculpatul a deținut calitatea de asociat și de administrator până în luna octombrie 2013, iar ulterior acestei date a continuat să controleze firma prin intermediul inculpatului Bogatu Gabriel, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Totodată, inculpatul Mihăilă Marius s-a implicat și în soluționarea nemulțumirilor clienților generate de faptul că angajații firmei respective își îndeplineau cu întârziere lucrările cadastrale astfel obținute.

            În același context și în același scop, inculpatul Mihăilă Marius, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției de director al O.C.P.I. Brașov, atât sub aspectul problemelor cadastrale cu care se confruntă diferite persoane care se adresează O.C.P.I. Brașov, cât și sub aspectul traseului lucrărilor cadastrale înregistrate în evidențele instituției și a inspectorilor de cadastru cărora le sunt repartizate aceste lucrări, a încheiat tranzacții financiare cu privire la activitatea firmei de cadastru, atât în mod direct, dar și indirect, prin intermediul inculpaților Bogatu Gabriel și Mihăilă Oana, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

            În lunile martie – aprilie 2015, inculpatul Mihăilă Marius, prin intermediul inculpaților Cristea Bogdan și Băncilă Ioan, a determinat-o pe inculpata Ștefan Maria Manuela, inspector cadastral în cadrul Serviciului de cadastru al OCPI Brașov, să accepte soluțiile propuse în două documentații, să le recepționeze și să le avize, deși acestea încălcau dispozițiile legale, atestând în mod nereal alte forme și amplasamente ale imobilelor menționate.

Cele două documentații cadastrale, realizate în beneficiul inculpatului Băncilă Ioan, înregistrate ulterior la OCPI Brașov, au fost întocmite de către inculpații Constantinescu Cosmin, Petrișor Iulian și Moga, în cuprinsul acestora fiind atestate în mod nereal alte forme și amplasamente a două terenuri, în dauna Primăriei Bran care deținea terenul proprietate publică și care fost ocupat abuziv în suprafață de 287 mp.

            Anterior, în cursul lunilor februarie – martie 2015, inculpatul Băncilă Ioan se deplasase în teren și indicase o altă formă a celor două terenuri, determinându-l pe inculpatul Constantinescu Cosmin să ateste în planurile de amplasament și delimitare o altă formă (implicit și un alt amplasament al terenurilor deținute), decât cea avută la momentul cumpărării terenurilor respective în anul 2013.

            Cererile de reexaminare a celor două documentații cadastrale, depuse de Primăria Bran au fost respinse, prin două referate întocmite de inculpatul Cristea Bogdan la instigarea lui Marius Mihăilă.

            În cursul lunilor iulie – octombrie 2015, inculpatul Cristea Bogdan, în calitate de șef Serviciu cadastru din cadrul O.C.P.I. Brașov, a oferit sprijin unor persoane fizice autorizate, operatori economici, precum și inculpatei Cristea Zita (mama inculpatului Cristea Bogdan), în vederea întocmirii unor documentații cadastrale efectuate de aceștia, în condițiile în care persoanele respective îi dădeau diferite sume de bani în schimbul sprijinului acordat sau efectuau documentații cadastrale în mod gratuit la solicitarea inculpatului pentru diverse persoane.

            În cursul lunilor iulie – octombrie 2015, inculpatul Cristea Bogdan, cu sprijinul mamei sale, inculpata Cristea Zita, a efectuat mai multe lucrări cadastrale, în beneficiul unor firme și persoane fizice. Ulterior, inculpatul Cristea Bogdan a depus documentațiile la O.C.P.I. Brașov în numele mamei sale care a încasat de la beneficiari, în contul său bancar, contravaloarea lucrărilor cadastrale respective. În cursul lunii iulie 2015, inculpatul Cristea Bogdan a efectuat patru lucrări cadastrale cu sprijinul unei persoane autorizate, în beneficiul unei firme, după care a determinat-o pe inculpata Cristea Zita, să ștampileze și să semneze documentațiile respective, cunoscând faptul că acestea nu sunt efectuate de mama sa. În ambele situații, inculpatul s-a folosit de informațiile obținute în virtutea funcției de inginer șef al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, atât sub aspectul problemelor cadastrale cu care se confruntă diferite persoane care se adresează OCPI Brașov, cât și sub aspectul traseului lucrărilor înregistrate în evidențele instituției și a inspectorilor de cadastru cărora le sunt repartizate aceste lucrări, respectiv a bazelor de date deținute de instituție. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Marius Mihăilă, Mihăilă Oana, Bogatu Gabriel și Cristea Zita.

            Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.PROMPT MEDIA

foto:bzb.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.