Acasă Sud-Est Braila București: Dosar penal pentru inconștientul din Brăila care a omorât cinci persoane

București: Dosar penal pentru inconștientul din Brăila care a omorât cinci persoane

DISTRIBUIȚI

 143495 – 05042016 – La 4 aprilie 2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila s-a înregistrat o cauză având ca obiect accidentul de circulație petrecut la aceeași dată în municipiul Brăila, soldat cu decesul a cinci persoane și vătămarea corporală a alteia. În cauză se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2, 3 Cod penal și vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 1,2,3 Cod penal, anunță Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ”La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști, ofițeri de poliție rutieră, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila pentru a efectua cercetarea la fața locului, în urma căreia au rezultat următoarele: La data de 4 aprilie 2016, o persoană aflată la volanul unui autoturism marca ‘Renault Megane’, pe fondul vitezei excesive și a deplasării pe contrasens, a încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a virat brusc stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând direct într-o stație de autobuz unde a lovit un grup de persoane. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, și i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei și/sau a consumului de substanțe cu efect halucinogen. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.