Acasă Externe Italia: Asociația Românilor din Italia: Tăcerea asupra dreptului de vot a cetățenilor...

Italia: Asociația Românilor din Italia: Tăcerea asupra dreptului de vot a cetățenilor comunitari a fost absolută

DISTRIBUIȚI

Eugen Terteleac143961 – 29042016 – Într-o scrisoare deschisă, Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia, îi cere prefectului Romei, Franco Gabrielli, amânarea termenului de înscriere a cetăţenilor comunitari pe listele electorale suplimentare până pe data de 10 mai: ”În data de 5 iunie anul curent, cetăţenii români sunt chemaţi a alege reprezentanţii pentru Primăria Romei. Deci, şi cetăţenii comunitari cu domiciliul în Roma ar trebui să fie chemaţi pentru a participa la aceste alegeri locale. Ar trebui deoarece  acest lucru este trecut sub tăcere de partide, mass-media, instituţii publice, Primăria Romei. În calitate de preşedinte al Asociației Românilor din Italia şi rezident de 20 de ani la Roma, am asistat la mai multe alegeri locale, dar niciodată ca acum: tăcerea asupra dreptului de vot a cetățenilor comunitari a fost absolută. În trecut, partidele se întreceau pentru a câştiga votul acestora iar pe listele electorale întotdeauna erau prezenți candidați străini. În aceste zile, chiar dacă suntem în plină campanie electorală, nu se vorbeşte deloc. Partidul Democrat, cu o ipocrizie nemărginită, a invitat cetățenii străini să participe la alegerile preliminare care desemnează candidatul, vot care nu are nici un fel de însemnătate juridică sau influență la scrutinul real, dar pentru alegerile din 5 iunie, nici un cuvânt. Mişcarea 5 Stele (Movimento 5 Stelle), tot timpul în prima linie pentru apărarea drepturilor celor marginalizați, de data aceasta, pur şi simplu nu a luat în considerație această temă, coaliția de centru dreapta neavând nici măcar curajul să pronunțe cuvântul străin pentru a nu crea probleme partenerului lor, Matteo Salvini, preşedintele partidului Lega Nord, partid extrem şi naționalist. În acest an, tot în data de 5 iunie, şi la Bucureşti se votează pentru alegerea primarilor şi a consilierilor. Reprezentanți ai partidelor din România cheamă românii din Italia nu numai să voteze pentru aceste alegeri dar şi pentru a candida la Bucureşti şi în țară. Deci, Bucureştiul promovează aceste drepturi, Roma NU. Pentru Primăria Romei, cetățeanul străin nu există. Articolul 40 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene citează ”orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat. Un cetățean comunitar nu merge la vot în baza principiului sic et simpliciter dar trebuie să se înscrie înainte pe listele electorale suplimentare. În concluzie, consider că lipsa comunicărilor privind înscrierea pe aceste liste reprezintă o gravă violare a Art. 40 a cartei mai sus menţionată. De câteva zile, mai precis pe 26 aprilie a expirat termenul pentru înscrierea pe listele electorale suplimentare. Din aceste motive, cererem Prefectului Romei, amânarea termenului de înscriere a cetăţenilor comunitari pe listele electorale suplimentare până pe data de 10 mai”, se arată în protestul lui Eugen Terteleac.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.