Acasă Cultura/Media Regizorul Silviu Purcărete a primit Premiul Special, la a XV-a ediție a...

Regizorul Silviu Purcărete a primit Premiul Special, la a XV-a ediție a Premiului Europa pentru Teatru

DISTRIBUIȚI

Silviu Purcarete143926 – 27042016 –  De duminică, 24 aprilie și până marți, 26 aprilie 2016, Craiova a fost gazda unor personalități din lumea teatrului european: actori, directori de companii de teatru, critici, regizori, specialiști din artele de spectacol, dar și a jurnaliștilor de la renumite publicații, precum La Republica, El Pais, Le Monde, The Guardian etc. Cea de-a XV-a ediție a Premiului Europa pentru Teatru a avut loc pentru prima oară în România, la organizarea ei contribuind Teatrul Național ”Marin Sorescu”, Fundația Shakespeare și organizația Premiul Europa pentru Teatru, cu sprijinul Primăriei Craiova și ICR. Timp de trei zile, în sălile Teatrului pentru copii și tineret Colibri, Casei Studenților și Teatrului Național ”Marin Sorescu”, au avut loc spectacole de referință din Franța, Scoția, Spania, Suedia și Germania, dar și dezbateri despre tendințele din teatrul viitorului.

Înființat în 1986 ca proiect pilot al Comisiei Europene și acordat prima dată în 1987, Premiul Europa pentru Teatru este, în general, conferit artiștilor și instituțiilor teatrale, care, prin activitatea lor, au contribuit la o înțelegere mutuală mai bună între națiuni. Parlamentul European și Consiliul European au inclus acest Premiu în cadrul instituțiilor ce prezintă ‘un interes cultural european’.

‘O caracteristică importantă a Premiului Europa pentru Teatru este deschiderea către toate formele de spectacol. În ultima perioadă, un aspect important al Premiului Europa a fost deschiderea prin care sunt luate în considerare toate aspectele implicate în construcția unui spectacol. Începând cu a treia ediție a Premiului Europa, din 1986, cu premiul oferit lui Anatoly Vasiliev, s-a născut Premiul Europa pentru teatru așa cum este azi, juriul decizând că premiile ar trebui să reprezinte confruntarea între diversele forme de teatru european. De asemenea, important a fost ca Premiul Europa să se concentreze și pe regiuni mai mici de pe continent, ce pot avea o perspectivă interesantă asupra teatrului, cum este cazul, în acest an, al companiilor de teatru premiate din Germania și Marea Britanie. O altă caracteristică importantă a Premiului Europa pentru teatru este că nu e doar o celebrare a celor premiați, dar este și un cadru monografic de explorare teatrală în care se cunoaște opera laureaților. Astfel, se cunoaște partea creativă a spectacolelor”, a explicat Alessandro Martinez, secretarul general al Premiului Europa pentru Teatru.

La cea de-a XV-a ediție, Premiul Europa pentru Teatru i-a fost conferit lui Mats Ek, coregraf și regizor suedez de renume internațional, ale cărui rădăcini și creații artistice și-au pus amprenta în mod decisiv asupra evoluției dansului contemporan.

Regizorului Silviu Purcărete, un reprezentant al Artei Dramatice extrem de prețuit în țară și în străinătate, i-a fost acordat Premiul Special, din partea Președintelui Juriului Premiului Europa pentru Teatru și din partea Instituțiilor țării gazdă.

Viktor Bodo (Ungaria), Andreas Kriegenburg (Germania), Juan Mayorga (Spania), Teatrul Național din Scoția (Scoția/Regatul Unit al Marii Britanii) și Joel Pommerat (Franța) au primit Premiul Europa Realități Teatrale. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.