Acasă Politic Suceava: O ”ţâruşică de răbdare”

Suceava: O ”ţâruşică de răbdare”

DISTRIBUIȚI

Ioan Balan143793 – 20042016 – Deputatul Ioan Balan este revoltat după ce a aflat din presa locală că CNADNR nu va finaliza nici în anul 2016 şi poate nici în 2017 lucrările de construire la varianta ocolitoare a muncipiului Suceava: ”Este strigător la cer faptul că, începută în anul 2008, centura ocolitoare a Sucevei nu se va finaliza nici în acest an, deşi cea mai mare parte a lucrărilor sunt deja efectuate. Am văzut în presa suceveană un răspuns al CNADNR la întrebările formulate de jurnalişti şi am crezut că cineva a greşit sau s-a grăbit când a scris articolul, că este o eroare materială. Din păcate nu era nici o greşeală, ci era răspunsul halucinant al CNADNR, care afirma cu nepăsare că, poate, la vara viitoare, prin 2017, dar nici atunci sigur, s-ar putea finaliza lucrările … căci, de!, birocraţia … e greu de urnit, iar nepăsarea greu de înfrânt! În ultimii cinci ani am crezut că doar Victor Ponta şi PSD ne sfidează, spunându-ne să mai avem o ”ţâruşică de răbdare”, dar văd că şi noul director al CNADNR ne tratează la fel. Dacă acum mai puţin de o lună declara de la faţa locului că lucrările pot fi finalizate în cel mult 90 de zile şi că pe centura Sucevei se va circula normal şi în condiţii de siguranţă, aflăm acum că lucrurile nu mai stau deloc aşa, şi că nu s-au pregătit nici măcar licitaţiile pentru o nouă atribuire a lucrărilor către alţi constructori, dar apoi să înceapă treaba. Păi dacă doar atât a reuşit domnul director Homor, înseamnă că vara anului 2017 este chiar un termen optimist pentru a termina o lucrare aproape 90% executată!”

Deputatul Ioan Balan anunţă că se va adresa ministrului Transporturilor, domnului Dan Marian Costescu, şi pe calea unei interpelări, dar va dori să-l privească şi în ochi atunci când îl va întreba dacă îi pasă sau nu de români : „Nici nu mai ştiu câte întrebări, interpelări sau proteste publice am făcut faţă de atitudinea autorităţilor guvernamentale, care tratează Suceava şi Bucovina ca pe regiuni de mâna a doua. Luni voi transmite o interpelare pe tema variantei ocolitoare a Municipiului Suceava şi, cu prima ocazie când va veni la Parlament, îl voi întreba pe ministrul Dan Costescu de ce Bucovina şi Suceava nu se află niciodată între priorităţile de la Bucureşti. Înţeleg că noii miniştri au venit la guvernare după dezastrul lăsat de PSD! Înţeleg că nu se pot construi autostrăzi în 5-6 luni! Mai înţeleg că procedurile legale sunt anevoioase şi necesită termene şi respectarea strictă a legi. Ceea ce nu pot să înţeleg este de ce se continuă minciuna. De asemenea, nu voi înţelege de ce unele proiecte, aproape de finalizare, nu au prioritate în faţa unora pentru care nici nu s-au făcut planurile tehnice. Nu voi înţelege nici de ce trebuie să se scurgă bani din buzunare cetăţenilor, pentru incompetenţa unor decidenţi şi nici de ce lucrurile simple se complică întotdeauna la Bucureşti, mai atunci când vine vorba despre Moldova şi Bucovina. Poate reuşeşte să mă lămurească totuşi domnul ministru al Transporturilor, căci în tânărul director al CNADNR nu mai am nici un pic de încredere”, a mai adăugat deputatul PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.