Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Olguța Vasilescu: Aș face la fel

București: Olguța Vasilescu: Aș face la fel

DISTRIBUIȚI

Lia Olguţa Vasilescu144409 – 30052016 –  Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni dimineața că a fost chemată la DNA pentru a i se comunica extinderea cercetărilor în dosarul în care este anchetată în legătură cu obţinerea unor sponsorizări în campania electorală din 2012. Este vorba despre spălare de bani. Vasilescu a precizat și faptul că a făcut în urmă cu două săptămâni o plângere către Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la modul în care au fost audiaţi martorii din dosarul ei, menţionând că nu a primit niciun răspuns până acum.

”Este o extindere pentru aceleaşi fapte. Din câte am văzut în procesul verbal, este de săptămâna trecută. Dar, fiind campanie electorală, ultima săptămână de campanie trebuia să mă plimb şi eu pe-aici, că asta este situaţia. Mie acest dosar mi se pare aberant. În secolul XX primarii erau premiaţi pentru că boierii vremii le făceau donaţii pentru municipalitate, ca să poată să facă parcuri, muzee, pinacoteci. În secolul XXI, un primar este chemat la DNA în săptămâna alegerilor pentru faptul că a îndrăznit să văruiască nişte faţade în oraşul său”, Vasilescu, potrivit Vasilescu, citat de Agerpres.

Ea a precizat că deocamdată nu s-a dispus nicio măsură preventivă în cazul său şi că este vorba doar despre încă o încadrare în acelaşi dosar.

Pentru că se consideră nevinovată, Vasilescu a precizat: ”Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face acelaşi lucru. Acei bani s-au procurat prin donaţii pe care le-au făcut sponsori din municipiul Craiova. Acei bani nu au ajuns niciodată la mine, în buzunarul meu, nu au ajuns niciodată în buzunarul altcuiva”. De asemenea, primarul a precizat că respectivii oameni de afaceri nu au primit niciun fel de avantaje de la primărie.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru patru infracţiuni de complicitate la luare de mită. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.