Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Omul doi din KazMunayGas, la DIICOT

București: Omul doi din KazMunayGas, la DIICOT

DISTRIBUIȚI

Azamat Zhangulov144099 – 10052016 –  Prim-vicepresedintele KazMunayGas International, Azamat Zhangulov, s-a prezentat la DIICOT, unde a luat la cunoştiinţă despre măsura sechestrului asupra rafinăriei Petromidia şi a benzinăriilor Rompetrol. Procurorii au deschis, luni, un nou dosar penal şi vor să recupereze un prejudiciu vechi de 660 de milioane de euro. Sunt datorii pe care nu le-au plătit Dinu Patriciu şi KazMunaiGaz, compania care a cumpărat ulterior Rompetrol.

”Procurorii ne-au adus la cunoştinţă sechestrul. Trebuie să facem o analiză internă. Orice vom face de acum înainte va fi în acord cu legea, a declarat Azamat Zhangulov, prim-vicepresedinte al KazMunayGas International. O să analizăm faptele cu privire la care există învinuirile şi în ce măsură astfel de fapte ar justifica sechestre asupra bunurilor companiei. În măsura în care o să opinăm că nu se justifică atunci o să contestăm sechestrele respective”, a explicat avocatul KMG International, Gheorghe Albu.

DIICOT a pus sechestru pe activele Rompetrol pentru a recupera datorii vechi de peste 15 ani. În anii 2000, Rompetrol, pe atunci în proprietatea lui Dinu patriciu a cumpărat singura rafinărie a României de la Marea Neagră, Petromidia. Patriciu a plătit 50 de milioane de dolari şi a preluat şi datoria de peste 600 de milioane de dolari. Guvernul Adrian Năstase i-a reeşalonat datoriile până în 2010.

Între timp, în 2007, Patriciu a vândut Rompetrol companiei KazMunaiGaz International din Kazahstan. Datoria nu a fost plătită statului nici de Dinu patriciu, nici de kazahi.În 2014, Guvernul Ponta a semnat un memorandum cu compania din Kazahstan prin care aceasta se angaja să plateasca o parte din datoria istorică de 200 de milioane de euro şi restul de 400 de milioane să le achite până în 2020. Nu s-a platit niciun ban şi, între timp, au vândut Rompetrol unor chinezi contra sumei de 680 de milioane de dolari. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.