Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Elevii din Tunari și Măgurele, ”pe mâna” Poliției

Ilfov: Elevii din Tunari și Măgurele, ”pe mâna” Poliției

DISTRIBUIȚI

politia- scoli144166 – 13052016 –  În perioada 9 – 13 mai a.c., în judeţul Ilfov, poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, scopul acestora fiind creşterea gradului de siguranţă în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, la data de 12 mai a.c., au fost desfăşurate 32 activităţi preventive în şcolile din judeţul Ilfov şi au fost efectuate 18 controale, în conformitate cu Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valoarilor şi protecţia persoanelor. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale. Totodată, polițiștii au depistat opt elevi care absentau de la cursuri, fapt pentru care s-a luat măsura informării conducerii şcolilor din care aceştia fac parte, în vederea luării măsurilor administrative.

Poliţiştii de prevenire a criminalităţii s-au deplasat în unităţile de învăţământ din localităţile Tunari şi Măgurele, unde au purtat discuţii cu peste 350 de elevi, temele abordate fiind delincvenţa juvenilă şi prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi copiii. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.