Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Mircea Geoană anticipează ”ani complicaţi de negociere în continuare” pentru Acordul transatlantic...

Mircea Geoană anticipează ”ani complicaţi de negociere în continuare” pentru Acordul transatlantic de liber schimb

DISTRIBUIȚI

 mircea geoana144008 – 04052016 –  România are nevoie de acces pentru exporturi pe piaţa americană, declară la RFI senatorul PSRO Mircea Geoană, fost ministru de Externe. El crede că acordul de liber schimb SUA-UE ar fi „util”, dar anticipează „ani complicaţi de negociere”.

Mircea Geoană spune că „sunt cel puţin trei paliere de discuţie. Un prim palier este unul de natură geopolitică şi geoeconomică. Tot ce înseamnă influenţa occidentală în lume europeană şi americană este sub asalt. China vine foarte puternic din urmă, sunt alte puteri care contestă supremaţia economică şi politică şi evident, influenţa pe care Occidentul o exercită de mai bine de cinci sute de ani. Din acest punct de vedere, o relaţie mai strânsă între Europa şi America este necesară”.

„Mai există un palier pur economic, cine câştigă şi cine pierde. Aici deja trebuie să ne gândim şi la interesele noastre economice. Noi am pierdut piaţa americană, pe care o cunoşteam bine înainte de momentul ’89, când fostul regim politic din România a renunţat la Clauza Naţiunii celei mai Favorizate. Am avea nevoie de acces pentru exporturile româneşti pe piaţa americană şi dacă ne-am uita la simulările făcute de experţi din Europa şi din America, probabil că şi PIB-ul României ar creşte undeva spre 1% pe an. Deci un efect agregat economic pe plus”, crede senatorul.

Mircea Geoană atrage atenţia că „apar şi probleme în palierul trei, care sunt punctele sensibile pe care şi Greenpeace le-a semnalat şi preşedintele Hollande, preşedintele Franţei le-a semnalat ieri, când apar probleme mai specifice, în zona drepturilor salariaţilor, achiziţiile publice, pe care americanii doresc în continuare să şi le protejeze, să nu permită companiilor europene să intre într-o competiţie deschisă pentru achiziţii publice în domenii mai speciale pe piaţa americană, că e vorba de agricultură, de drepturi culturale, la care Franţa şi România s-au exprimat deja, România mergând pe linia Parisului cu privire la protejarea drepturilor culturale ale europenilor”.

„Dacă trag linia, aş spune că probabil pentru interesul nostru de influenţe la nivel global şi aici vorbesc şi de interesul Europei şi al Americii deopotrivă, această înţelegere ar fi utilă (…). Anticipez ani complicaţi de negociere în continuare pentru acest acord transatlantic de liber schimb”, conchide fostul ministru de Externe. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.