Acasă Politic Prahova: Antonescu și Vălean, la DNA

Prahova: Antonescu și Vălean, la DNA

DISTRIBUIȚI

 antonescu - valean144168 – 13052016 –  Fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, a fost audiat la sediul DNA Ploieşti ca martor după denunţul făcut de fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, senatorul declarând la ieşire că nici el şi nici soţia sa, Adina Vălean, nu au comis vreo ilegalitate. Potrivit www.mediafax.ro, Antonescu a fost chemat ca martor. ”Am fost chemat ca martor, după cum v-am spus pentru că acel denunţ, despre care aţi discutat foarte mult, a fost formulat împotriva ambilor. Am avut o întâlnire absolut normală, în parametri legali. Am spus ce am ştiut şi cu asta basta. Eu faţă de această situaţie, faţă de conţinutul denunţului în sine, am făcut declaraţii publice, nu am de gând să le mai repet, tot ce pot spune este că s-a petrecut un fapt normal. Nici eu, nici soţia mea nu am comis vreodată nici cea mai mică ilegalitate”, a declarat Crin Antonescu, la ieşirea de la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti. Fostul lider al PNL şi soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean, au fost audiaţi de procurori timp de aproximativ o oră.

Conform unor surse judiciare, printre cei împotriva cărora fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, ar fi făcut denunţuri se numără şi Crin Antonescu, pe care aceasta îl acuză de fapte de corupţie, în legătură cu achiziţionarea unui apartament în Sectorul 1 al Capitalei, care ar fi fost cumpărat la un preţ subevaluat.

Potrivit unor surse, o parte din banii plătiţi pentru apartamentul cumpărat de fostul lider al PNL ar fi provenit de la un om de afaceri stabilit în Monaco. Aceeaşi sursă susţine că joi au avut loc percheziţii efectuate de DNA Ploieşti la domiciliul şi la firmele afaceristului. –  PROMPT MEDIA

foto:romania-actualitati.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.