Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: ANAR va controla sectoarele de plajă administrate pe toată perioada sezonului...

București: ANAR va controla sectoarele de plajă administrate pe toată perioada sezonului estival

DISTRIBUIȚI

 plaje144825 – 22062016 – Începând cu data de 26 iunie 2016, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR) va organiza acțiuni de inspecție și control pe plajă, atât pentru creșterea gradului de confort al turiștilor, cât și pentru asigurarea unui grad adecvat de curățenie a plajelor.

Astfel, până la finalul sezonului estival, pe Litoral vor acționa echipe mixte de control formate din inspectori de specialitate de la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABA D-L) și din cadrul celorlalte administrații bazinale din țară, împreună cu jandarmi și polițiști din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Aceștia vor fi coordonați de un inspector de gospodărire a apelor din cadrul Inspecției Apelor – ANAR.

În conformitate cu OUG nr.19/2006 (actualizată) privind utilizarea turistică a plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, echipajele de control vor verifica modul de desfășurare a activităților turistice pe plajă, având în vedere că ABA D-L are în derulare un număr de 283 contracte comerciale și 53 de contracte în stadiul de adjudecare. Lungimea totală de plajă administrată de ABA D-L este de 68,6km (Vama Veche – Năvodari).

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că, în urma verificărilor întreprinse de Inspecția Bazinală din cadrul ABA D-L la sectoarele de plajă amenajate pentru sezonul estival 2016, inclusiv a suprafețelor reabilitate din fonduri europene, s-a constatat existența unor construcții provizorii (demontabile) în diferite stadii de execuție fără a fi autorizate, dar și folosirea plajelor reabilitate în scop turistic. Toți operatorii de plajă aflați în această situație au primit notificări pentru remedierea imediată a neregulilor.

Totodată, prin decizia directorului general al ANAR, Nicolae Bărbieru, a fost aprobată solicitarea de suspendare din funcția de director al ABA D-L a lui George Papari. Atribuțiile de director al ABA D-L au fost preluate de Adrian Chera, director tehnic Exploatare Lucrări Hidrotehnice în cadrul instituției. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.