Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti CNATDCU cere ministrului Educației retragerea titlului de Doctor în Drept acordat lui...

CNATDCU cere ministrului Educației retragerea titlului de Doctor în Drept acordat lui Victor Ponta

DISTRIBUIȚI

 Victor Ponta144982 – 30062016 –  Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi că fostul premier Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat și solicita Ministrului Educației retragerea titlului de doctor în Drept acordat lui Victor Ponta. Președintele Consiliului, academicianul Viorel Barbu, a anunțat că verdictul a fost stabilit de comisia care a reanalizat în ultimele 45 de zile teza de doctorat a fostului premier (formată din Florin Streteanu de la Babes Bolyai, Valentin Constantin de la Universitatea de Vest din Timisoara și Dan Claudiu Danisor de la Universitatea din Craiova), scrie ziare.com.

Dintre cei 47 de membri ai Consiliului, la ședință au fost prezenți 35, dintre care 34 au votat că a fost un plagiat, iar un membru s-a abținut.

După decizia CNADTCU, Victor Ponta poate contesta rezultatul, în termen de 10 zile.

„Dacă această contestație se va face, se fixează o nouă comisie de analiză a contestației (…) iar ulterior, dacă actuala decizie rămâne în vigoare, propunerea e înaintată ministrului Educației, pentru a da ordinul de retragere a titlului”, a precizat academicianul Viorel Barbu.

Comisia Tehnică desemnată să analizeze teza de doctorat a lui Victor Ponta a fost cea care a stabilit plagiatul, verdictul fiind supus votului în ședința de joi a CNATDCU.

Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, iar ulterior înaintat președintelui instituției, academicianul Viorel Barbu.

Recomandarea CNATDCU va fi transmisa ministrului Educației, Adrian Curaj, care va trebui să decidă retragerea titlul de doctor obținut de Victor Ponta în iulie 2003 cu teza „Curtea Penală Internațională” la Facultatea de Drept a Universității din București.

Revista Nature a publicat în 2012 un articol în care se arăta că Victor Ponta ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte.

În iunie 2012, CNATDCU a dat primul verdict de plagiat, iar  o lună mai târziu Comisia de Etică din cadrul Universității București a decis în unanimitate ca Victor Ponta a plagiat „texte și idei”.

Totuși, Consiliul Național de Etică a susținut a doua zi că Ponta nu a plagiat și toți miniștrii Educației de după 2012 au refuzat să emită ordinul de retragere a titlului de doctor în drept pentru fostul premier.

Universitatea din București a trimis, până în prezent, cinci solicitări de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta, cea mai recentă fiind făcută la începutul lunii mai.

În luna iunie, componența CNATDCU s-a schimbat, plagiatul fiind considerat un subiect principal de discuție, din cauza numărului mare de cazuri semnalate în rândurile demnitarilor.

Printre politicienii acuzați că au plagiat în tezele de doctorat se numără Gabriel Oprea, Petre Tobă, Robert Negoiță și Florentin Pandele. –  PROMPT MEDIA

 

foto:psnews.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.