Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Teroriștii vor să ne distrugă credința

Bruxelles: Teroriștii vor să ne distrugă credința

DISTRIBUIȚI

 – 145415 – 27072016 – Atentatul de marți dintr-o biserică din Franța este îndreptat în mod direct împotriva credinței creștine și reprezintă, din acest punct de vedere, semnalul dorinței de distrugere a religiei creștine ca intenție expresă a islamiștilor extremiști, declară eurodeputatul Laurențiu Rebega. ”Atrag atenția că asistăm la o escaladare a invaziei islamismului fanatic și la declanșarea unui război fățiș împotriva credinței creștine. laurentiu-rebegaEste momentul să realizăm că dacă nu ne apărăm valorile în fața terorismului islamic, Europa va dispărea ca leagăn de cultură și civilizație. Dacă nu mai suntem în siguranță nici măcar atunci când mergem să ne rugăm la biserică, înseamnă că Europa creștină este sub asediu. Străzile sunt nesigure, magazinele sunt sub asediu, trenurile și aeroporturile la fel, iar acum nici bisericile nu mai sunt protejate. O să mergem să ne rugăm printre soldați înarmați și să ne temem de urgia Islamului fanatic ca în Evul Mediu doar pentru că liderii Europei au deschis porțile în fața invaziei imigranților cu o inconștiență pentru care trebuie să plătească atâtea victime cu viața? Europa poate renaște în jurul credinței și a culturii sale, aceasta este soluția pentru viitorul nostru. Tocmai de aceea teroriștii ne atacă credința, pentru că aceasta este moștenirea culturală a Europei. Avem datoria sfântă să nu ne lăsăm credința călcată în picioare, iar eu, în calitate de creștin ortodox practicant, am datoria morală să iau apărarea religiei creștine!”, declară Rebega. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.