Acasă Politic București: Dr. Negoiță, fără regrete

București: Dr. Negoiță, fără regrete

DISTRIBUIȚI
sursa foto: PressOne

– 145376 – 25072016 –  Teza de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, este un plagiat, a constatat Comisia de etică a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” care a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să-i retragă titlul de doctor lui Negoiță, a declarat, potrivit News.ro, Daniel Torje, rectorul acestei instituții de învățământ.

Daniel Torje a mai spus că universitatea pe care o conduce și-a asumat ”responsabilitatea și transparența” pentru suspiciunile de plagiat apărute în presă și, mai mult decât atât, a adoptat o procedură internă prin care astfel de lucruri să fie verificate și depistate. ”Am introdus și un program antiplagiat extrem de performant”, a mai declarat rectorul Academiei de Poliție.

Robert Negoiță a devenit doctor în Științe Juridice în 2012 la Academia de Poliție cu o teză care se numește “Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”. În mod ciudat, deși teza tratează o temă economică, ea a fost susținută la facultatea de drept a Academiei de Poliție.

Într-un articol publicat pe 30 mai de PressOne se arată că teza lui Negoiță este plagiată integral din surse care, majoritatea, sunt disponibile pe internet. Robert Negoiță a fost ales primar al Sectorului 3 pentru al doilea mandat consecutiv la alegerile din 5 iunie 2016.

sursa foto: PressOne
sursa foto: PressOne

Negoiță își asumă

Comisia de etica a Academiei de Politie ”Alexandru Ioan Cuza” a inceput procedura prin care, cel mai probabil, imi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret ca acest lucru se va intampla, cu atat mai mult cu cat imi dau seama ca, in parcursul meu din administratia publica, cele mai importante au fost cunostintele dobandite practic. Singurul lucru pe care il regret este acela de a ma fi lasat tentat, in trecut, de aceasta ”moda” a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum si din care am invatat o lectie importanta: singurele realizari notabile sunt cele construite pe o baza sanatoasa! Mi-am asumat acest principiu in calitate de primar dar, din pacate, nu l-am avut in vedere din perspectiva academica. Tocmai de aceea, ma voi supune deciziei Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), daca acesta va decide sa imi retraga titlul de doctor. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.