Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti M10 dă o mână de ajutor românilor din afara granițelor care vor...

M10 dă o mână de ajutor românilor din afara granițelor care vor să se înscrie în Registrul Electoral

DISTRIBUIȚI

Partidul M10145363 – 22072016 –  Pentru a veni în sprijinul românilor din afara granițelor care vor să voteze la scrutinul din toamna acestu an, M10 a lansat site-ul www.diaspora2016.ro. Site-ul  vine în sprijinul românilor din diaspora care doresc să se înregistreze în Registrul Electoral, aducând în același loc toate informațiile despre înregistrare și votul prin corespondență și facilitând completarea online a datelor.

Pe lângă informaţiile despre votul prin corespondență, site-ul înlesnește modalitatea de înregistrare pentru a putea vota la alegerile parlamentare din acest an. Românii din străinătate pot completa cererea, utilizând una din cele 3 variante de mai jos:

Documentul .pdf editabil care, după completare, poate fi printat.

Un formular online, simplu, conținând doar câteva câmpuri, care transmite datele în cererea tip de înregistrare. Ulterior, cererea completată va fi primită pe e-mail, urmând să fie printată

Formularul de cerere oficial/tip în format .pdf care poate fi descărcat, printat și completat de mână.

“Numărul foarte mic de români din Diaspora care s-au înregistrat arată încă o dată că Parlamentul a făcut o lege a votului prin corespondență proastă, care are nevoie de îmbunătățiri substanțiale. Când faci o astfel de lege, trebuie să arăți voință și respect față de cetățeni. Parlamentarii noștri au ales să facă o lege care îngreunează procesul de înregistrare și de vot și descurajează românii din Diaspora să voteze astfel. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2014, când românii din Diaspora au fost umiliți, nu mai trebuie să se repete”, a declarat Ioana Constantin, președintele Partidului M10.

M10 susține votul la distanță – prin corespondență și electronic – pentru toți românii, din străinătate și din țară, pentru toate tipurile de alegeri. Toți românii trebuie să poată vota modern, electronic, de pe telefoane, tablete şi calculatoare, dacă aleg această modalitate.

Până în data de 19 iulie a.c., doar 3.090 de alegători români cu domiciliul sau reședința în străinătate au solicitat să fie înscriși în Registrul Electoral. Dintre aceștia, 2.371 au menţionat opțiunea pentru votul prin corespondență, iar 719 au ales secțiile de votare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.