Acasă Politic Mongolia: Premierul Dacian Cioloș a vorbit la summit-ul ASEM despre rolul României...

Mongolia: Premierul Dacian Cioloș a vorbit la summit-ul ASEM despre rolul României în cadrul proiectelor de inter-conectare dintre Europa și Asia

DISTRIBUIȚI

 ASEM145254 – 18072016 – Prim-ministrul Dacian Cioloș a încheiat turneul asiatic în Mongolia, unde a participat la cel de-al 11-lea Summit ASEM (Reuniune Asia-Europa, la Ulan Bator (15-16 iulie).

Discuțiile din cadrul summit-ului s-au concentrat pe tema ”20 de ani de ASEM: un parteneriat pentru viitor prin conectivitate”, participanții evaluând progresele înregistrate de la ultima reuniune și stabilind direcțiile de cooperare în următorul deceniu. Premierul Dacian Cioloș a avut o intervenție referitoare la “Promovarea parteneriatului în cadrul ASEM pentru o mai mare conectivitate”, unde a prezentat argumentele în favoarea transformării României într-un punct nodal pentru proiectele de inter-conectare dintre Europa și Asia, fie că este vorba despre infrastructura de transport de mărfuri, de energie, despre comunicații sau relații interumane si culturale. Prim-ministrul Dacian Cioloș  a evidențiat avantajele conferite de poziția geografică a României și legătura prin fluviul Dunărea.

În cadrul sesiunii în format restrâns a șefilor de delegații, dedicată discutării aspectelor principale de pe agenda internațională, și, în principal, măsurilor pentru combaterea terorismului, premierul Dacian Cioloș a promovat inițiativa României de înființare a unui Tribunal Internațional pentru condamnarea crimelor terorismului.

 Referitor la activitatea ASEM, prim-ministrul Dacian Cioloș a argumentat nevoia de a actualiza metodele de lucru ale ASEM astfel încât să răspundă mai bine formatului actual mai extins și nevoii de a urmări realizări concrete.

În dimineața zilei de sâmbătă, premierul Dacian Cioloș a participat la o reuniune informală de coordonare între șefii de stat și de guvern europeni aflați la summit privind situația din Turcia. În urma acestei reuniuni, a rezultat o declarație comună a președintelui Consiliului European, Donald Tusk și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și a Înaltului reprezentant pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini.

În marja lucrărilor summit-ului, șeful Executivului a avut o serie de întrevederi bilaterale cu premierii din Mongolia, China, Kazahstan, Singapore, Polonia și cu președintele Elveției și cel al Comisiei Europene. Premierul Dacian Cioloș a avut, de asemenea, discuții informale cu președintele Consiliului European, prim-miniştrii guvernelor din Olanda, Luxemburg, Slovacia, Malta, Rusia, cu vicepreședintele Indiei, precum și cu Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini și cu Secretarul General ASEAN.

Din delegația condusă de premierul Cioloș au făcut parte ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, consilierul de stat, Călin Ungur, secretarul de stat, Florin Tacu (Cancelaria Prim-Ministrului), secretarul de stat în Ministerul Economiei, Manuel Costescu și purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Liviu Iolu.

ASEM a fost creată în 1996, având rolul de forum pentru dialog și cooperare între Europa și Asia. O dată la doi ani, șefii de stat și de guvern din cadrul ASEM, președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și secretarul general al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) se reunesc în cadrul unui summit pentru a stabili prioritățile ASEM. Aceste reuniuni la nivel înalt se desfășoară alternativ în Asia și în Europa. Precedenta reuniune la nivel înalt a fost organizată la Milano, Italia în 2014. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.