Acasă Nord-Est Neamt Neamț: Lansarea programului de tabere pentru românii de pretutindeni ”ARC”

Neamț: Lansarea programului de tabere pentru românii de pretutindeni ”ARC”

DISTRIBUIȚI

ARC - Oglinzi145015 – 04072016  –  Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat sâmbătă, 2 iulie 2016, la evenimentul de lansare a programului de tabere pentru românii de pretutindeni ”ARC” de la Oglinzi, județul Neamț, organizat de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Ministerul Tineretului și Sportului.

În deschiderea evenimentului, demnitarul a subliniat că programul de tabere pentru românii de pretutindeni ”ARC” reprezintă un loc de întâlnire pentru tineri români veniți din toate colțurile lumii, atât din comunitățile noastre din vecinătate, precum și din diaspora.

”Suntem cu toţii români, simţim româneşte şi trebuie să fim împreună, să menţinem vii legăturile dintre noi, din oricare parte a Dunării sau Prutului am fi,  oriunde în lume ne-am fi născut. Voi, tinerii, sunteţi viitorul şi este necesar să fiţi conectaţi cu ceea ce vă reprezintă din punct de vedere cultural pentru a şti cum să vă poziţionaţi şi să nu vă pierdeţi rădăcinile într-o lume atât de diversă, de multiculturală şi de dinamică”, a precizat ministrul delegat Dan Stoenescu.

Programul de tabere pentru românii de pretutindeni „ARC” 2016 se desfășoară în două locații: la Centrul de Agrement Sulina, Județul Tulcea, și la Tabăra Oglinzi, Județul Neamț.

Taberele sunt organizate pe perioada vacanței de vară și se adresează atât elevilor, tinerilor, studenţilor şi profesorilor români din ţările aflate în jurul graniţelor României şi Balcani, cât și celor din Italia, Spania, Grecia, Canada, precum și state din Orientul Mijlociu.

Scopul programului la care participă peste 2000 de tineri este conștientizarea apartenenței la identitatea culturală și aprofundarea cunoștințelor de cultură și civilizație românească. De asemenea, taberele le oferă participanților posibilitatea de a intra în contact cu realitățile României, accesul la valorile patrimoniului cultural românesc și promovarea imaginii României și a românilor.

Copii vor lua parte la activități culturale și sportive, concursuri de cultură generală, proiecții de filme, prelegeri cu teme legate de istoria și civilizația românească, precum și cursuri de limba română susținute de personalități din mediul universitar și din societatea civilă.

Participanții au fost selectați prin intermediul misiunilor diplomatice ale României și cu sprijinul asociațiilor românești din afara granițelor, în baza îndeplinirii condiției obligatorii de asumare a identității culturale românești. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.