Acasă Politic Vietnam: Transgaz și Transelectrica au semnat memorandumuri cu companiile de profil din...

Vietnam: Transgaz și Transelectrica au semnat memorandumuri cu companiile de profil din Vietnam

DISTRIBUIȚI

Ciolos - Vietnam 145179 – 13072016 –  În cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Hanoi, prim-ministrul Guvernului României, Dacian Cioloș, a avut întrevederi cu omologul vietnamez Nguyễn Xuân Phúc, cu preşedintele R. S. Vietnam Trần Đại Quang și cu secretarul general  Nguyễn Phú Trọng.

Vizita la Hanoi a prilejuit reluarea contactelor la nivel de prim-ministru între cele două țări, după 21 de ani și relansarea cooperării economice și sectoriale cu R.S. Vietnam – un partener tradițional al României în Asia.

În cadrul întâlnirii oficiale, premierii român și vietnamez au identificat noi oportunități de conlucrare economică în domenii precum cel energetic, industrial, agricol, bancar, al lucrărilor de infrastructură, IT, știință și tehnologie, dezvoltare durabilă şi turism.

O atenție specială a fost acordată domeniului energetic, context în care companiile românești Transgaz și Transelectrica au semnat Memorandumuri de înțelegere cu companiile de profil din Vietnam.

În cadrul vizitei au fost, de asemenea, semnate Programul de cooperare în domeniul educației și formării, pentru perioada 2016 – 2020, între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice al României și Ministerul Educației și Formării din Vietnam, precum și Programul de cooperare în domeniul culturii între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii, Sportului și Turismului din Vietnam.

De asemenea, cele două părţi au exprimat satisfacţia faţă de încheierea negocierilor asupra Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Vietnam şi au arătat că intrarea acestuia în vigoare va oferi un cadru economic lărgit de colaborare, cu efecte benefice pentru impulsionarea comerţului şi a investiţiilor.

Nu în ultimul rând, au fost discutate probleme de interes internațional și regional, referitoare în special la cooperarea dintre Asia și Europa în perspectiva Summit-ului ASEM care va avea loc în Mongolia în perioada 15-16 iulie și la care vor participa și cei doi șefi de guvern, Dacian Cioloş şi Nguyễn Xuân Phúc.

În marja vizitei a avut loc Forumul de afaceri româno-vietnamez, organizat de Camerele de comerț și industrie din cele două țări, și, în intervenția susţinută cu acest prilej, șeful executivului român a evidențiat posibilitățile substanţiale de cooperare și de investiții reciproce existente. Totodată, președinții celor două Camere de comerț, română și vietnameză, au semnat un protocol de cooperare.    –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.