Acasă Sud Dambovita Dâmbovița: Competiţia Națională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat...

Dâmbovița: Competiţia Națională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat și-a desemnat câștigătorii

DISTRIBUIȚI

 Competitie descarcerare145912 – 26082016 –  În perioada 24 – 26 august a.c., oraşul Titu din judeţul Dâmboviţa a găzduit cea de-a cincea ediţie a Competiţiei Naționale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat.

Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorii s-au întrecut în cele două probe ale competiţiei (descarcerarea din vehicule şi acordarea primului ajutor calificat) în care le-au fost testate abilităţile şi experienţa profesională dobândită, sub arbitrajul experţilor din Scoţia şi a evaluatorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Ultima zi a competiției a fost marcată de ceremonia de premiere a ocupanților podiumului și prezentarea unor exerciții demonstrative în domeniul intervenției în situații de urgențe de către salvatori dâmbovițeni și francezi.

Prezent la eveniment, inspectorul general al IGSU, generalul de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, a felicitat toți participanții pentru performanțele obținute pe timpul competiției: ”Sunt mândru că în fața mea se află cei mai buni salvatori pe care îi are România în cele două domenii: traumă și descarcerare. Ați dovedit că  stăpânirea de sine și respectarea procedurilor de intervenție eficientizează modul de derulare a misiunilor. Un serviciu de calitate oferit comunității se definește prin exercițiu, perseverență și devotament”.

În urma deliberării comisiei de arbitri, care a urmărit atât îndemânarea competitorilor, cât şi însuşirea elementelor de bună practică menite să dezvolte strategiile de reducere a numărului victimelor în urma accidentelor rutiere şi acordare a primului ajutor calificat, clasamentul final a fost următorul:

La proba ”Descarcerarea din vehicule”, câştigătorii sunt locul I: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Horea” al judeţului Mureş, locul II: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Basarab I” al judeţului Dâmboviţa și locul III: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Oltenia” al judeţului Dolj.

De asemenea, dintre echipele care s-au prezentat la linia de start pentru susţinerea probei ”Acordarea primului ajutor calificat”, ocupantele podiumului sunt: locul I: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,General Magheru” al judeţului Vâlcea; locul II: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş; locul III: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea”  al judeţului Alba.

Totodată, la finalul întrecerii, evaluatorii din Scoţia şi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au acordat premii lotului reprezentativ al ISU Mureş, la categoriile ”Cea mai bună echipă de servanţi” –  plt. maj. Miheşan Claudiu şi plt. adj. Pop Alin, ”Cea mai bună echipă de paramedici” – plt. adj. şef. Sima Ioan, plt. maj. Anca Eugen şi plt. maj. Toma Vlad, respectiv ”Cel mai bun comandant de echipaj” –  plt. adj. şef Cotea Sergiu.

În acest an, la competiţie au participat cele mai bune echipaje din 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, precum şi loturile reprezentative ale Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” – Boldeşti, respectiv Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova.

Echipele câștigătoare din acest an vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor, ce se va desfășura, în premieră pentru țara noastră, anul viitor, la Târgu-Mureș. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.