Acasă Externe Rep. Moldova: Din nou la treabă

Rep. Moldova: Din nou la treabă

DISTRIBUIȚI

comisie Moldova 145756 – 18082016 –  Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană (CGIE) s-a reunit într-o nouă şedinţă, care a fost prezidată de prim-ministrul Pavel Filip, transmite Deschide.md. Subiectul principal din ordinea de zi a vizat acţiunile prioritare care urmează să fie realizate în semestrul II al anului curent, în vederea atingerii obiectivelor trasate pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Printre priorităţile CGIE pentru perioada vizată se numără şi iniţierea procesului de elaborare a unui nou Program Naţional de Implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017 – 2019, dat fiind că documentul corespunzător, care este în vigoare în prezent, expiră la finele anului curent. În acest context, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a subliniat că procesul respectiv este unul complex, care implică consultări cu societatea civilă şi grupurile ţintă vizate, precum şi cu echipa tehnică pentru a îmbunătăţi mecanismul de coordonare şi raportare.

Premierul Pavel Filip a menţionat, în cadrul reuniunii, că exemplul implementării Foii de parcurs privind agenda reformelor prioritare în prima jumătate a anului curent a arătat că, dacă se muncește mult, prin mobilizare maximă şi colaborare eficientă dintre toţi factorii responsabili, atunci se realizează cele mai ambițioase obiective. Șeful Executivului a cerut membrilor CGIE să asigure şi în continuare acest ritm, pentru îndeplinirea în totalitate a angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor ţării şi a partenerilor de dezvoltare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.