Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Delegație a OSCE la MAI

București: Delegație a OSCE la MAI

DISTRIBUIȚI

intrevedere_osce-mai 146223 – 12092016 –  La 12 septembrie 2016, la sediul Ministerului Afacerilor Interne secretarul de Stat chestor general de poliție Ioan Buda s-a întâlnit cu o delegație a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de ambasadorul Madina Jarbussynova, reprezentantul special și coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de persoane.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei pe care delagația OSCE o efectuează în România, în perioada 12-13 septembrie, pentru a analiza progresul realizat de țara noastră, de la evaluarea anterioară, din anul 2013, în domeniul combaterii traficului de persoane.

Secretarul de Stat a subliniat că este necesară o strategie pe termen lung, precum și efortul conjugat al instituțiilor statului și al societății civile pentru combaterea traficului de persoane având în vedere efectele negative ale acestui flagel atât asupra victimelor, cât și asupra societății în general.

Oficialul MAI a precizat că lupta împotriva traficului de persoane constituie o permanentă preocupare a instituției noastre, materializată în acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului și de protecție a victimelor.

La rândul său, ambasadorul Madina Jarbussynova a evidențiat eforturile realizate de România în ultimii trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia Naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016, document strategic care este în concordanţă cu priorităţile Uniunii Europene. Totodată, a subliniat că unul dintre obiectivele vizitei este și acela

de a identifica eventualele domenii în care organizația poate oferi sprijin în continuare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.