Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: “Lacul lebedelor” – pus în scenă pe 12 decembrie la TNB...

București: “Lacul lebedelor” – pus în scenă pe 12 decembrie la TNB de Compania de balet clasic din Sankt Petersburg

DISTRIBUIȚI

 lacul-lebedelor_12-dec146141 – 08092016 – Baletul clasic “Lacul lebedelor” va fi pus în scenă pe 12 decembrie la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, de Compania de balet clasic din Sankt Petersburg, condusă de reputatul prim balerin şi coregraf Andrei Balatov.  Spectacolul, în patru acte, celebrează tradiţia şcolii ruse de balet, în cea mai pură formă a sa.

“Lacul lebedelor” are la bază lucrarea omonimă al lui Piotr Ilici Ceaikovski, acesta fiind, de altfel, cel mai cunoscut şi îndrăgit balet al compozitorului rus.

Povestea ce face să tresară inimile spectatorilor încă de la premiera care a avut loc în anul 1877 pe scena Teatrului Bolshoy din Moscova, este ţesută în jurul prinţesei Odette, care a fost blestemată de hainul vrăjitor Rothbart să îşi trăiască zilele transformată în lebădă. Doar dragostea neţărmuită poate spulbera vraja, iar soarta pare să fie de parte Odettei, când i-l aduce în cale pe frumosul prinţ Siegfried, care se îndăgosteşte iremediabil de ea. Flăcara speranţei se stinge însă, când Siegfried cade pradă şiretlicurilor vrăjitorului şi îi jură credinţă fiicei acestuia, Odile, pe care o confundă cu Odette. Ce se întâmplă mai departe şi care va fi deznodâmântul poveştii veţi afla asistând la spectacolul de pe 12 decembrie.

Baletul ”Lacul lebedelor” va ajunge şi în mai multe oraşe din ţară, în cadrul unui turneu naţional. Datele deja confirmate sunt următoarele:

20 noiembrie – Opera Naţională din Timişoara

8 decembrie – Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare

9 decembrie – Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea

15 decembrie – Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi

16 decembrie – Teatrul de Vară Radu Beligan din Bacău . –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.