Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Președintele Iohannis: Dragi copii, așa începe drumul vostru în viață, cu...

București: Președintele Iohannis: Dragi copii, așa începe drumul vostru în viață, cu prima zi de școală

DISTRIBUIȚI

 iohannis-colegiul-mihai-eminescu146202 – 12092016 –  Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 12 septembrie a.c., la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din București, o alocuțiune cu prilejul festivității de deschidere a anului școlar preuniversitar 2016 – 2017.

”Începutul unui nou an școlar stârnește pentru fiecare emoții diferite, amintiri sau speranțe. Pășind aici, în mijlocul dumneavoastră, mi-am adus aminte de liceul meu de la Sibiu, liceul Brukenthal. Adolescent fiind, prima zi de școală avea pentru mine un farmec aparte. Însemna venirea toamnei, sfârșitul vacanței, dar și reîntâlnirea cu colegii, cu prietenii, cu profesorii. Profesor fiind, așteptam cu nerăbdare să-mi văd elevii, să redescopăr cum au crescut, cum s-au maturizat, dar și să-i cunosc pe boboci. Mai târziu, am privit începutul școlii ca primar, gândindu-mă ce am de făcut pentru ca orașul meu să aibă școli mai bune. Astăzi s-a schimbat calitatea oficială în care vin la începerea anului școlar, dar emoția, curiozitatea de a-i cunoaște pe elevi și pe profesori şi preocuparea pentru educație și pentru școală au rămas. Am plăcerea să salut cadrele didactice ale Colegiului Național Mihai Eminescu! Ați construit un colegiu de prestigiu și arătați cu fiecare generație, cu fiecare proiect, cu fiecare premiu câștigat la Olimpiade de elevii voștri ce înseamnă excelența și dedicația. Vă felicit și, în același timp, știu că suntem datori să vă răsplătim munca aşa cum se cuvine! Îi salut și pe părinți! Știu că aveți griji, și nu puține. Știu că vă gândiți la viitorul copiilor, la ce facultate vor face, ce loc de muncă ar putea avea, unde este mai bine pentru ei. Știu că investiți în educația lor și așteptați ca și societatea să investească în ei, iar autoritățile să-și facă datoria pentru ca ei să aibă un viitor aici, în țara noastră. Vreau să-i salut în mod special pe copii! Sunt aici, printre noi, cei mai mici, din clasele primare. Dragi copii, așa începe drumul vostru în viață, cu prima zi de școală. Pășiți cu încredere pe acest drum, pentru că aveți alături de voi pe profesori şi pe părinţi!

Sunt aici și elevi de clasa a VIII-a și elevi de liceu. Unii sunt poate entuziasmați, alții preocupați de viitor. Unii știți deja ce drum vreți să urmați în viață, alții poate că încă nu. Pe unii vă așteaptă Evaluarea Națională, pe alții îi aşteaptă Bacalaureatul. Vă doresc tuturor succes.

Indiferent de asta, știu că vă doriți cu toții să aveți succes, vă doriți o carieră, un loc de muncă bine plătit, vă doriți să faceți acele lucruri care vă plac și să vă împliniți aspirațiile.

Și mai știu că, de mulți ani încoace, pare că educația nu este neapărat calea spre succes în România sau că, de fapt, alte lucruri contează mai mult. Că nu întotdeauna competența și performanța duc la apreciere, promovare și prosperitate.

Mesajul pe care vreau să vi-l dau astăzi celor prezenți, dar și tuturor celor care ne ascultă și celor care încep școala este acesta: educația este calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră.

Nu corupția, nepotismul, șmecheria sau câștigul facil, ci educația, munca, determinarea și onestitatea.

Noi toți avem o responsabilitate pentru a transforma această idee în realitate și pentru a așeza societatea românească pe valori.

Iar ca președinte, acest lucru mi l-am propus pentru România: o societate așezată pe valori. Cu acest gând am lansat proiectul România Educată.

România Educată este despre o altfel de educație, una adaptată nevoilor din societate și care dă șansa unui viitor mai bun pentru copiii noștri, pentru fiecare dintre copiii noştri.

România Educată este despre valori și viziunea din care vor rezulta și soluții. Tocmai de aceea am pornit dialogul pe acest proiect din societate, de la specialiști, de la profesori, părinți, oameni interesați, nu de la politicieni.

Săptămâna viitoare va avea loc încă una din dezbaterile regionale, care va aborda un subiect sensibil, dar crucial – evaluarea rezultatelor învățării în sistemul preuniversitar.

Cifrele de la examenul de Bacalaureat arată aceeași realitate tristă: în fiecare an, o parte din generație rămâne, practic, pe drum. Iar înainte de Bacalaureat sunt numeroși elevi care nu obțin medii peste 5 la Evaluarea Națională.

Dar fenomenul începe mult mai devreme, din clasele primare. Știu că vorbesc la un liceu de elită, aici nu aveți probleme atât de mari. Dar mesajul meu este pentru toți.

România Educată nu își poate permite să lase pe drum pe nimeni, să irosească vreun talent și să distrugă vreun viitor. Școala este cea care formează caractere, insuflă valori, scoate la iveală și potențează ce este mai bun în fiecare.

Și, pentru că sunteți aici mulți profesori cu rezultate remarcabile, care vă bucurați de respect în comunitatea școlară, vreau să reiau invitația către dumneavoastră și către toți profesorii din țară de a participa la dezbaterea pe proiectul România Educată.

Avem nevoie de expertiza și de experiența dumneavoastră, dar, mai ales, de pasiunea dumneavoastră pentru meseria de dascăl, care formează generații întregi și pregătește copii, tineri pentru viață.

Doamnelor și domnilor,

Am vorbit în multe rânduri în ultima vreme despre nevoia ca Centenarul Marii Uniri din 2018 să găsească școala românească într-o nouă etapă – având o direcție bazată pe viziune și, mai ales, asigurând condiții măcar decente pentru fiecare elev din această țară. Unele lucruri s-au mișcat, cu greu, dar unele nu s-au mișcat deloc.

Pentru că sunt aici reprezentanți ai principalelor instituții de care depinde soarta educației românești, profit de ocazie ca să atrag din nou atenția: luați toate măsurile pentru ca în România să nu mai existe școli fără autorizație sanitară sau fără securitate la incendii! Vreau să le oferim elevilor o școală de calitate, dar în care se simt și în siguranță, iar profesorilor o școală în care se simt respectați.

Acest lucru va presupune ordine în sistem, coordonare între autoritățile centrale și locale, planuri concrete și foarte multă responsabilitate. Nu este ușor, dar este imperios necesar.

Dragi copii,

Vă îndemn pe toți cei de aici și pe sutele de mii de copii care încep astăzi școala să învățați!

Primul sfat pe care mi l-au dat părinții mei a fost să citesc. Şi am citit sute, mii de cărți.

Astăzi nu e ca pe vremea mea, aveți la dispoziție orice: biblioteci întregi, cărți online, tablete. Aveți libertate și oportunități pe care generația mea nu le-a avut.

Așa că citiți cât mai mult și învățați! Aceasta este partea voastră de responsabilitate. Poate nu vă plac întotdeauna sfaturile pe care vi le dau azi părinții și profesorii, dar mai târziu o să le mulțumiți.

Fiecare dintre voi are un mare potențial, unii știți deja ce vă place – matematica sau geografia sau limbile străine. Alții încă explorează ce ar putea face în viitor.

Printre voi, cei de aici, se află viitori medici, profesori, economiști, oameni politici, scriitori, artiști, ingineri. Vă îndemn să studiați și să vă urmați cu pasiune visele!

Pentru că am vorbit despre valori și despre România Educată ca pornind de la valori, vă mai îndemn la un lucru: să fiți corecți, nu pentru profesori, nu pentru părinți, ci pentru voi înșivă!

Așa cum spuneam, succesul în viață se clădește prin educație. Azi pare probabil mai ușor să copiezi un referat de pe internet decât să citești, să te documentezi, să te gândești și să-l faci singur. Dar efortul pe care îl faceți acum, vi se va întoarce în egală măsură în viitor. Iar corectitudinea din școală va fi cea care vă va modela și va sta la baza performanței voastre. Închei cu aceste gânduri și vă urez un an plin de realizări, de experiențe noi care să vă împlinească! Puteți conta pe angajamentul și determinarea mea, ca Președinte, pentru educația din România. Vă mulțumesc și vă doresc mult succes!” –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.