Acasă Politic Vaslui: Ana Birchall: Educaţia este cea mai bună zestre pe care putem...

Vaslui: Ana Birchall: Educaţia este cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm copiilor noştri

DISTRIBUIȚI

ana-birchall146222 – 12092016 –  Ana Birchall, deputat care reprezintă Colegiul 5 Vaslui, a participat, luni, 12 septembrie a.c., la festivităţile de deschidere a anului şcolar la mai multe unităţi şcolare din municipiul Huşi: Şcoala Gimnazială “Anastasie Panu”, Şcoala Gimnazială

“Mihail Sadoveanu”, Colegiul Naţional “Cuza Vodă”, Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic “Ioan Corivan”, precum şi la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 “Poarta Soarelui”, Nr. 7 şi Nr. 10 din Huşi.

Deputatul social-democrat le-a transmis elevilor, părinţilor şi dascălilor prezenţi la festivităţi că este alături de ei la începutul noului an școlar şi i-a îndemnat pe cei mici să aibă grijă unii de alţii şi să asculte de părinți, bunici și profesori. “Să vă iubiți şi să vă ascultaţi părinţii şi bunicii care

au trecut la rândul lor prin greutăți și sacrificii pentru a vă susține în asigurarea unei educații. Să vă iubiți, respectați și preţuiți dascălii, cei ce vă însoțesc de la primii pași pe frumosul și neașteptatul drum al cunoașterii. Ei reprezintă făcliile ce împrumută părticele din lumina lor fiecărei generații în parte”, a susţinut Birchall.

Ea le-a spus celor prezenţi că experienţa primei zi de şcoală şi îndrumarea pe care o oferă dascălii sunt repere care ne călăuzesc în viaţă. “Sunt sigură că, la fel ca mine, nici dumneavoastră nu veți uita nicicând prima zi de școală, mândria de a fi în sfârșit elev, curiozitatea și nerăbdarea de a afla lucruri noi și întâlnirea cu dascălul care alină teama unui nou început și aprinde dorința pentru învățătură”, a arătat Ana Birchall, cu ocazia deschiderii anului şcolar.

”Astăzi, în aceste momente frumoase de bucurie, îmi permit să vă spun ce m-a sfătuit, într-un moment asemănător, bunica mea, Cătălina: ‘Ce ai în cap şi în suflet nu poate să îți ia nimeni niciodată, iar educația este cea mai buna zestre pe care o poţi avea vreodată!’ De aceea, consider că educaţia este cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm copiilor noştri, iar cu fiecare an şcolar, cei mici mai adaugă o cărămidă la temelia devenirii lor ca adulții de mâine. Vă asigur că suntem mândri de reușitele voastre și ne străduim să vă facem drumul cât mai ușor. Un an școlar bun și mult succes!”, a declarat, în încheiere, deputatul. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.