Acasă Social Vrancea: Atentat la Focșani

Vrancea: Atentat la Focșani

DISTRIBUIȚI

 politia-mall146138 – 08092016 –  Adevărul.ro anunță că un bărbat a detonat un dispozitiv exploziv într-un centru comercial din Focşani. Alarma a fost dată în jurul orelor 12.15, toţi clienţii fiind evacuaţi de urgenţă. Mai multe maşini de poliţie sunt în zonă. Așa cum se întâmplă în asemenea cazuri la fața locului s-a deplasat și o echipă antitero de la SRI.

Se pare că un bărbat care avea un dispozitiv exploziv asupra sa a provocat o explozie, o persoană fiind rănită și transportată la spitalul Sfântul Pantelimon din oraș. Din primele informaţii, rezultă că bărbatul care avea asupra lui dispozitivul exploziv a murit. Toate persoanele aflate la cumpărături au fost evacuate din magazin. ”Eram la rând, voiam să plătesc, când s-a declanşat alarma şi am fost nevoiţi să părăsim magazinul. am lăsat produsele pe bandă şi am fugit”, a spus o persoană aflată în zonă.

Antena 3 susține că un telefon mobil a explodat în sala unui cinematograf dintr-un centru comercial din Focșani. În urma incidentului o persoană a fost rănită. Centrul comercial a fost evacuat de autorități. Totodată, televiziunile de știri anunță că telefonul ar fi fost detonat de la distanță

”În jur de 12 s-a produs o explozie. S-au deplasat mai multe echipaje. Un bărbat a suferit un traumatism facial. A fost primit la UPU din Focșani. Este în stare stabilă, este conștient, primește îngrijiri medicale. Nu există alte victime”, a declarat Vitalie Bețisor, managerul Ambulanței din Focșani.

Presa locală susține că explozia ar fi fost provocată de o bombă artizanală.

 

Focșani – un loc extrem de periculos

În ultimii ani, orașul Focșani a devenit un loc extrem de periculos, un adevărat parc horror care îngrozește prin faptele demne de filmele lui Hitchcock petrecute pe aceste meleaguri, completează România Liberă.

În iunie 2012, un preot a fost asasinat ziua în amiaza mare, în biserica în care slujea, la nici 50 de metri de biroul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. În septembrie același an, o tânără de 23 de ani a fost violată și bătută crunt până la omor, într-un parc din cartierul Sud.

În octombrie 2013, în același cartier, într-un șanț nesemnalizat, escavat de către municipalitate, a căzut Emil Cîrcei. Pe 26 ianuarie 2015, în decurs de numai 12 ore, în orașul de pe Milcov s-au petrecut câteva infracțiuni ce se constituie într-un record deloc de dorit. Pe 30 ianuarie 2015 are loc un jaf clasic la magazinul Fortuna ce este amplasat la 200 de metri în linie dreaptă de sediul Poliției vrâncene. Polițiștii nu au nici acum o pistă de lucru.

La 10 februarie 2015, o sucursală a unei bănci a fost jefuită în plină zi de către un tânăr cu glugă, care a plecat liniștit cu prada. Nici până azi nu a fost depistat jefuitorul băncii. Pe 28 august 2016, în plin centrul orașului, a fost aruncată în aer o mașină. Poliția nu are nici un suspect.

La 16 iunie 2012, în jurul orei 13.00, preotul Tudor Marin, paroh la Biserica Sf. Ioan” din Piaţa Unirii, a fost înjunghiat mortal, chiar în lăcaș, de către un bolnav de schizofrenie, în vârstă de 30 de ani. Crima avea să șocheze atât comunitatea vrânceană, cât și întreaga Românie. Preotul era socrul liderului sindical Vasile Marica. În acea zi frumoasă de sâmbătă, parohul a venit la biserică să se întâlnească cu enoriașii. Apoi, când Tudor Marin se pregătea să plece

acasă, un bărbat îmbrăcat în negru a intrat în biserică și i-a cerut slujitorului Domnului să-i explice anumite pasaje din Biblie. Nemulțumit de explicațiile primite, se pare, ucigașul l-a lovit pe preot cu pumnul în cap, iar apoi i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în inimă.

Prin Piața Unirii, la acea oră, mișunau mai mulți agenți de la Poliția Locală Focșani, dar și polițiști de la IPJ Vrancea. Nici unul nu a semnalat ceva suspect. Noroc cu camerele video amplasate pe clădirea Consiliului Județean Vrancea, care au reținut imaginea bolnavului psihic. Acesta a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice în urma căreia a fost depistat cu schizofrenie. S-a constatat astfel că nu răspunde penal pentru fapta sa și a fost scos de sub urmărire penală, fiind internat iniţial la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Focșani și transferat la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, din judeţul Iași, unde se află și în prezent.

O tânără de 22 de ani, barman la un local din cartierul Sud, a fost atacată cu o brutalitate ieșită din comun. Tânăra a fost urmărită la ieșirea de la serviciu, bătută și trasă într-un loc dosnic, unde a fost violată. Autorul atacului avea 25 de ani de pușcărie executați, fiind eliberat de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Mândrești pentru bună purtare, pentru că a cusut goblenuri. Fata a fost salvată de un fost poliţist care a auzit țipetele ei disperate. Tânăra s-a zbătut mai multe zile între viaţă și moarte la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Focșani, având toate oasele feţei sfărâmate.

Ziua de 26 ianuarie 2015 a însemnat pentru Poliția Focșani patru evenimente nedorite. O femeie din Golești a fost jefuită de un infractor la un bancomat tot din cartierul Sud. Tot acolo, o vânzătoare de la o brutărie a fost lovită și jefuită de către un buzoian, care i-a luat toți banii adunați în acea zi.

Câteva ore mai târziu, un adolescent de 15 ani a rămas fără telefonul de ultimă generație chiar în centrul orașului, după ce un alt tânăr pe bicicletă i l-a smuls din mână.

Nu se înserase încă, și trei tineri au spart punctul termic din apropierea blocului unde locuiește primarul orașului, Decebal Bacinschi. Ulterior, cei trei hoți, plini de tupeu, s-au întors cu un taxi să-și recupereze prada. La fața locului au sosit polițiștii chemați de către un vecin, iar hoții s-au luat la ceartă cu poliţia. A fost nevoie de intervenția echipei de mascați pentru ca polițiștii să nu fie bătuți de hoți.

Într-o seară din octombrie 2013, după ce municipalitatea focșăneană a săpat mai multe șanțuri în cartierul Sud pentru schimbarea unor conducte de termoficare, focșăneanul Emil Cîrcei, 63 de ani, a fost ghinionistul care a decedat în urma traumatismelor suferite ca urmare a căderii într-o astfel de groapă lăsată nesemnalizată. Medicii legiști au infirmat varianta unui omor sau a unui accident rutier, confirmând că omul și-a găsit sfârșitul după ce, nevăzând groapa, a picat în ea. La acea vreme, atât consilierii locali PDL, cât și cei ai PNL i-au cerut demisia primarului în funcție, Decebal Bacinschi – PSD. Degeaba.

Pe 30 ianuarie a avut loc un jaf clasic la magazinul Fortuna, ce este amplasat la 200 de metri în linie dreaptă de sediul Poliției vrâncene. Persoane necunoscute au pătruns prin efracție în interior și au plecat cu tot cu seiful unde erau încasările de 5.000 de lei și mai multe baxuri de țigări. Hoții au distrus întregul sistem de supraveghere, de la camere video până la liniile electronice. Veniți dimineața la serviciu, angajații au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii, care au ridicat probe și au făcut toate verificările necesare în anchetă. Până acum, hoții nu au fost identificați.

Un alt caz nesoluționat este cel de la Ocolul Silvic Dumitrești, când s-a operat în același mod. În mai 2014, hoții au scos seiful din perete și au plecat cu el. Potrivit informațiilor furnizate

de anchetatori, la momentul comiterii faptei, în seif ar fi fost aproximativ 7.000 de lei, bani cu care trebuiau plătiți muncitorii sezonieri, dar și câteva sute de bonuri de masă.

Pe 10 februarie 2015, ora 10,45, o sucursală bancară aflată la circa 200 de metri de biroul baronului Marian Oprișan a fost jefuită în plină zi de către un tânăr cu glugă care a plecat liniștit cu prada. Acesta a amenințat angajatele cu un pistol și a plecat cu suma de 2.000 de lei. Una dintre angajate l-a urmărit pe infractor până în zona Primăriei Focșani, după care l-a pierdut. Polițiștii au motivat că, deși apare pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, jefuitorul nu a putut fi identificat deoarece „nu i se vede fața, întrucât avea gulerul de la geacă ridicat până deasupra gurii, pe cap purta o șapcă ce îi masca fața, dar și o glugă, iar când a intrat în bancă purta și o pereche de ochelari“.

A doua zi, vigilenții polițiști vrânceni au “identificat” un tânăr ambulanțier și l-au ridicat de pe stradă. Ionuț Bălan a fost confundat cu infractorul, oprit în trafic, încătușat, târât cu fața pe asfalt și legat cu cătușele de un gard. Ulterior, asistentul și-a scos certificat medico-legal, primind trei zile de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat de psihiatru și cu „depresie acută“. În scurt timp, polițiștii au constatat că au făcut o gravă confuzie. Nici până azi nu a fost depistat jefuitorul băncii.

Un autoturism VW Golf parcat în spatele magazinului Milcov, în centrul municipiului Focșani, a fost cuprins de flăcări și a explodat, fiind distrus în totalitate. Fapta s-a petrecut în dimineața zilei de 28 august a.c., la ora 4.00, iar polițiștii au precizat că ”incendiul a fost cauzat de folosirea intenționată a unei surse de aprindere”. Adică, mai pe înțelesul tuturor, în mașină a fost aruncată o sticlă cu cocktail Molotov, resturi din aceasta fiind găsite în mașina distrusă.

Pompierii militari au reușit să stingă flăcările, dar nu au mai putut salva nimic din autoturismul care a ars în totalitate. Proprietarul mașinii, Adrian Antonescu, a declarat polițiștilor că nu știe cine i-ar fi putut incendia vehiculul, dar a mai precizat că în urmă cu patru luni a fost atacat în scara blocului unde locuiește de către doi indivizi ce purtau cagule, care l-au bătut până la leșin. Nici până azi cei doi mascați n-au fost depistați de polițiștii focșăneni.

Acest ultim episod horror l-a făcut pe un vrâncean să se întrebe pe forumul unui ziar local: Ce facem, oameni buni, trăim într-un oraș reședință de județ sau suntem în Fâșia Gaza?” –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.