Acasă Social București: Precizări de la Imigrări

București: Precizări de la Imigrări

DISTRIBUIȚI

146807 – 10102016 –  În contextul deschiderii unui nou an universitar, Inspectoratul General pentru Imigrări aduce în atenţia cetăţenilor străini, documentele necesare obţinerii permisului de şedere temporară în scop de studii în România. Documentul atestă rezidenţa şi se eliberează pe întreaga perioadă a studiilor. Astfel, pentru obţinerea permisului de şedere, străinii vor depune cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză, următoarele documente:

– cerere;

– documentul de trecere a frontierei;

– scrisoare de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de şedere;

– adeverinţă eliberată de instituţia de invăţământ prin care fac dovada că sunt înscrişi la studii la o instituţie de invăţământ de stat ori particulară, acreditată sau autorizată provizoriu potrivit legii, forma învăţământ de zi, inclusiv participarea la cursuri de doctorat, în baza aprobării ministerului de resort;

– dovada mijloacelor de întretinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată pentru o perioadă de cel puţin 6 luni;

– dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit;

– adeverinţă medicală;

– taxa de 252 lei contravaloarea permisului de şedere şi contravaloarea(în lei) a 120EUR reprezentând taxă consulară – se achită la CEC BANK. Prin excepție, bursierii statului român sunt scutiţi de plata taxelor consulare şi a permisului de şedere. Totodată, străinii bursieri şi cei de etnie română nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere. Pentru studenţii străini care au împlinit vârsta de 26 de ani, la prelungirea dreptului de şedere temporară este necesară asigurarea socială de sănătate. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.