Acasă Economie București: Se modernizează centura feroviară a Capitalei

București: Se modernizează centura feroviară a Capitalei

DISTRIBUIȚI

centura-feroviaraCu trenul prin Bragadiru, Chiajna și Domnești147093 – 24102016  Călătorii vor putea ajunge din Gara de Nord în Gara Progresu în 40 de minute, cu trenul, din februarie 2017, după o investiție de 200.000 de euro la infrastructura centurii feroviare a Capitalei, a declarat Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.ro.

Costul unei călătorii va fi de 4,4 lei. Se va putea ajunge din nordul în sudul Capitalei în 40 de minute, inclusiv opririle în stații. Trenurile vor putea circula din 15 în 15 minute, chiar și mai des dacă va fi cazul, a spus Bușe, în timpul unei vizite la șantierul centurii feroviare.

Practic, trenul va lega cele două gări prin vestul Capitalei, cu opriri în stații precum Bragadiru, Chiajna sau Domnești. În total vor fi 30 de kilometri și 16 stații, din care șapte existente. ”Este vorba de 600.000 de locuitori în această zonă, care ar putea utiliza trenul”, a mai spus ministrul.

Etapa a doua a proiectului, care va necesita cinci milioane de euro, presupune legarea centurii feroviare la stațiile de metrou Preciziei și Berceni și va fi gata la sfârșitul anului viitor. O a treia etapă presupune închiderea prin est a inelului de centură feroviară a Capitalei, care va fi gata până la sfârșitul anului 2018 și va necesita 15 milioane de euro. PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

  1. super, eu astept să se face peron măgurele sau laser măgurele(stau aproape de laser) și voi merge la antrenament la berceni…mai am de asteptat, m-am săturat de maxitaxi, sunt mici și urcă multă lume, nici aer condiționat nu e, vara muream acolo de mirosul ăla :)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.