Acasă Life Cod portocaliu de inundații. Pompierii vasluieni, prealarmați

Cod portocaliu de inundații. Pompierii vasluieni, prealarmați

DISTRIBUIȚI

 inundatii-mehedinti146964 – 17102016 – Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis două avertizări hidrologice pentru fenomene imediate, care vizează creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de apărare, din cauza propagării viiturilor formate anterior.

Astfel, a fost emisă o  avertizare hidrologică cod galben pentru râurile Tutova (aval S.H. Rădeni – amonte acumularea Cuibul Vulturilor) şi Bârlad (sector S.H. negreşti – S.H. Vaslui), cu valabilitate în intervalul orar 09:00 – 19:00, respectiv o avertizare cod portocaliu pentru râul Tutova (sector aferent S.H. Puieşti), cu valabilitate în intervalul orar 09:00 –13:00.

În acest context, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui au fost adoptate o serie de măsuri pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de  urgenţă ce pot apărea. Astfel, a fost operaţionalizată grupa operativă a inspectoratului, au fost pregătite mijloacele de intervenție specifice, a fost prealarmat personalul din turele libere şi, de asemenea, au fost organizate echipe mixte, formate din pompieri și reprezentanți ai autorităților locale, care execută misiuni de recunoaștere şi monitorizare în zonele potențial a fi afectate de inundații.

Evoluţia fenomenelor hidrologice este permanent monitorizată prin Centrul implicate în gestionarea fenomenelor hidrologice. Operaţional Judeţean din cadrul inspectoratului, fiind primite informări periodice privind evoluţia situaţiei din teren de la celelalte structuri.

Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor.PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.