Acasă Opinii/Analize S-au încăierat hienele

S-au încăierat hienele

DISTRIBUIȚI

Sorin Roșca Stănescu – 146863 – 12102016 –  Semnând sub pseudonim, Alina Mungiu-Pippidi a declanșat un atac la baionetă împotriva fostului ei tovarăș de drum, Cristian Ghinea. Cunoscuta analistă, care călărește mai multe ONG-uri ce au supt de Soros și, apoi, masiv, de la Bruxelles, îl acuză, într-un mod destul de transparent, pe partenerul ei din “România curată” că s-a înhăitat cu serviciile secrete. Dacă nu cumva chiar s-a înrolat. Cu sprijinul acestora, actualul membru al Cabinetului Cioloș ar fi umflat sume colosale de bani.

Vreau să mă fac bine înțeles. Pentru un jurnalist cu experiența mea, modul în care un om de condei își construiește raționamentele, maniera în care frazează reprezintă o amprentă de neconfundat. Alina Mungiu-Pippidi, în textul ei incriminator la adresa lui Cristian Ghinea, vorbește despre ea însăși la persoana a treia. Pentru acuzare, e mai convenabil așa. Dar textul, publicat de altfel pe un site extrem de prietenos cu această doamnă, ca să nu spun mai mult, îi aparține în întregime.

După această precizare, care este necesară pentru a înțelege mai bine, din punct de vedere psihologic, dar și etic, natura acestui conflict, să vedem ce stă la originea acestui război dintre cele două personalități ale vieții noastre publice. Pentru a-și menține pe linia de plutire ONG-urile, pentru a reuși să încaseze sume consistente de pe urmă lor, Alina Mungiu-Pippidi trebuie să facă față concurenței. Ea se bate pe bani publici, dar și pe bani europeni, care și ei sunt tot publici, cu alte ONG-uri, care și ele doresc accesarea acestora. Deși au defilat mult timp împreună sau tocmai de aceea, Cristian Ghinea a devenit treptat un concurent redutabil al Alinei Mungiu-Pippidi pe această piață, nu foarte generoasă, dar totuși consistentă, a fondurilor destinate ONG-urilor din România.

Iar Cristian Ghinea, actualul ministru și, în viitor, poate un fruntaș PNL, a dat lovitura. S-a dus unde trebuie. S-a aruncat, aparent, în brațele Ministerului Afacerilor Externe și, în realitate, în cele ale Serviciului de Informații Externe. Din ce în ce mai insistent și sub o bună îndrumare din partea domnului Mihai Răzvan Ungureanu, Ghinea a început să umfle, din ce în ce mai acoperit, buget după buget, din fondurile derulate, vezi Doamne, pentru asistența pe care statul român o acordă Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei pentru ca aceste state, fost sovietice, să ajungă, într-o bună zi, să devină compatibile cu Uniunea Europeană.

Cel puțin acestea sunt acuzațiile Alinei Mungiu-Pippidi, care adaugă faptul că este imoral ca un ONG să trăiască în concubinaj cu serviciul secret. Una dintre dovezile pe care le prezintă în acest sens – legat de imoralitate – provine dintr-o istorie recentă. Atunci când Cristian Ghinea a refuzat să îl înfiereze pe Teodor Baconschi, pe atunci ministru al Afacerilor Externe și una dintre “luminile” lui Traian Băsescu, pe motiv că acesta, fapt cât se poate de real, i-a făcut ciumpalaci pe demonstranții anti-Băsescu. Iar dovada supremă a perversității lui Cristian Ghinea și a duplicității ONG-ului său este, dacă nu o apropiere excesivă față de DNA și structurile de securitate ale statului, în orice caz sprijinul necondiționat pe care membrul de azi al Cabinetului Cioloș l-a adus celor care doreau exploatarea gazelor de șist prin fracturare și a aurului de la Roșia Montană prin metoda utilizării de cianuri.

Nu am niciun fel de îndoială asupra faptului că acest domn, Cristian Ghinea, este un pion otrăvit al “sistemului”. Aștept însă cu nerăbdare opinia sa, probabil la fel de autorizată, despre fostul mentor, respectiv doamna Alina Mungiu-Pippidi. – Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/s-au-incaierat-hienele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.