Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Sinceritatea unui pesedist

București: Sinceritatea unui pesedist

DISTRIBUIȚI

florin_iordache147608 – 21112016­ –  Parlamentul actual nu se mai poate reuni pentru a desemna o nouă conducere a Autorităţii Electorale Permanente, după arestarea preşedintei Ana Maria Pătru pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Declaraţia a fost făcută la RFI de preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD).

Se mai poate reuni Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte al AEP? ”Sincer, nu, pentru că ne-ar trebui să avem 350 de oameni, jumătate plus unu din totalul deputaţilor şi senatorilor. În acest moment, e campanie electorală, colegii care candidează sunt în colegiile şi în judeţele lor, iar cei care nu mai candidează îşi caută un viitor loc de muncă şi de aceea e foarte greu să mai strângem acum 350 de oameni. Cu toate că ne preocupă şi aveam nevoie de o conducere normală şi la Autoritatea Electorală Permanentă, mă refer la preşedinte şi doi vicepreşedinţi, Parlamentul actual nu mai poate numi o nouă conducere”, spune Iordache.

Cât contează faptul că alegerile parlamentare vor avea loc fără ca AEP să aibă un preşedinte în funcţie? ”Fără îndoială, contează. Gândiţi-vă că până la urmă, softul şi repartizarea mandatelor sunt la Autoritatea Electorală Permanentă şi ne preocupă chestiunea aceasta, dar repet, nu reuşim să strângem în acest moment majoritatea în Parlament, pentru a numi o nouă conducere, dar cred că este o preocupare la toate partidele în acest moment să avem o conducere legitimă la Autoritate”, afirmă social-democratul. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.