Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Din nou acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere în Ilfov

Ilfov: Din nou acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere în Ilfov

DISTRIBUIȚI

politie147413 – 09112016  –  În perioada 8 – 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 18.00 – 20.00, poliţiştii structurilor rutiere şi de analiză şi prevenire a criminalităţii desfăşoară pe drumurile naţionale din judeţul Ilfov acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere.

Având în vedere că una din cauzele generatoare de accidente este indisciplina pietonilor, poliţiştii îşi canalizează eforturile pentru a aborda cât mai mulţi cetăţeni şi a-i informa cât de important este să respecte regulile de circulaţie şi să nu se angajeze în traversări neregulamentare deoarece, fie din grabă, fie din neatenţie  îşi pot pune viaţa în pericol.

Astfel, seara trecută, poliţiştii s-au aflat pe raza oraşului Voluntari, pe Drumul Naţional 2, unde au discutat cu cetăţenii, pietoni cât şi conducători auto, şi au oferit recomandări şi materiale preventive în vederea combaterii următoarelor cauze generatoare de accidente: indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate și neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Astăzi, poliţiştii se vor afla pe Drumul Național 6, în Bragadiru, în ziua de 10 noiembrie a.c., pe Drumul Național 1, în orașul Otopeni, iar în ziua de 11 noiembrie a.c., pe Drumul Național 4, pe raza orașului Popești-Leordeni.

Atenție la traversare! O clipă de neatenție vă poate costa viața!

Conform prevederilor legale, pietonii trebuie să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stânga a drumului, în direcția lor de mers.

Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stânga a părții carosabile, în direcția lor de mers.

Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentarii lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.