Acasă Vest Arad 13 migranţi irakieni au încercat să treacă granița, ilegal, cu taxiul

13 migranţi irakieni au încercat să treacă granița, ilegal, cu taxiul

DISTRIBUIȚI

migranti147817 – 061212016­ –  Patru adulți și nouă copii, solicitanți de azil în România, au fost descoperiți de polițiștii de frontieră de la Nădlac în timp ce încercau să iasă din țară, conduși de trei călăuze de origine irakiană. Migranții se aflau în trei taximetre, pe care polițiștii de frontieră le-au oprit, legitimând șoferii. În timp ce verificau documentele șoferilor, poliţiştii de frontieră au observat un alt autoturism, înmatriculat în Austria, care staţiona nejustificat în apropiere şi în care se aflau trei persoane. S-a procedat la legitimarea celor în cauză, ocazie cu care s-a stabilit că aceştia sunt Shaker G., cetăţean irakian, cu rezidență în Austria, însoțit de doi pasageri, Rebaz A. și Hawree O., posesori de documente de calatorie  eliberate de autoritatile austriece și italiene, care au intrat legal în țară în baza documentelor personale. La verificări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o țară din spațiul Schengen, iar Shaker G, Rebaz A. și Hawree O. urmau să-i sprijine. De asemenea, șoferii de taxi au declarat că au fost contactați de Rebaz A. pentru a transporta grupul de migranți până în apropierea frontierei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.