Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: DNA a intrat tare în fraudarea fondurilor europene

București: DNA a intrat tare în fraudarea fondurilor europene

DISTRIBUIȚI

DNA148396 – 120112017 –  Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2016, având ca obiect infracțiuni de fraudare a fondurilor europene, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

ISOPESCUL CAMELIA – MARIANA, la data faptei administrator al SC Melifabi SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

SC MELIFABI SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ISOPESCUL ADRIAN – ȘTEFAN pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

HORĂNDĂU VASILE, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 29 aprilie 2011, a fost înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit o cerere, prin care beneficiarul SC Melifabi SRL, prin reprezentantul său Isopescul Camelia – Mariana, a solicitat finanțarea din fonduri nerambursabile a unui proiect ce privea execuția unor lucrări de construcții și achiziția de echipamente adecvate unei ferme de reproducere suine (porci). În acest context, pentru a maximiza valoarea totală eligibilă și implicit contribuția nerambursabilă, în bugetul indicativ anexat cererii de finanțare, inculpatul Isopescul Camelia – Mariana a depus la autoritatea contractantă mai multe documente false care reprezentau oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, în scopul de a supraevalua cheltuielile necesare achizițiilor de utilaje. Întrucât prețurile de achiziție menționate de aceasta nu se încadrau în limitele din baza de date a autorității contractante, pentru justificarea acestora, alăturat cererii de finanțare au fost atașate mai multe documente false reprezentând oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, depuse de SC Melifabi SRL la autoritatea contractantă. În baza ofertelor depuse, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat drept câștigătoare oferta unei societăți comerciale administrată de inculpatul Horăndău Vasile, înființată cu doar câteva luni înainte de procedura licitației. Relația contractuală dintre clientul SC Melifabi SRL și societatea administrată de inculpatul Horăndău Vasile a fost una formală, inițiată de inculpații Isopescul Adrian – Ștefan și Isopescul Camelia – Mariana cu scopul de a deține controlul total asupra executării obiectivului. Mai exact obiectivul urma să fie executat de inculpați cu mijloace și resurse proprii și cu costuri rezonabile, urmând însă să prezinte la autoritatea contractantă facturi emise de societatea câștigătoare a licitației, la prețuri supraevaluate, lucru care s-a și întâmplat.

Odată ce sumele facturate de firma respectivă către SC Melifabi SRL erau încasate de la autoritatea contractantă și virați în contul bancar al SC Melifabi SRL, de aici erau transferați de inculpatul Isopescul Ștefan – Adrian în contul bancar al societății care executa proiectul. De aici, sumele de bani fie au fost ridicate de inculpatul Horăndău Vasile în numerar, fie au fost virate în conturile unor societăți cu ”comportament fiscal tip fantomă”. Apoi, din acele conturi, erau ridicate în numerar, după care, în ambele situații, sumele erau predate inculpatului Isopescul Adrian – Ștefan. În urma acestor demersuri, SC Melifabi SRL a primit în trei tranșe de la autoritatea contractantă suma totală de 3.256.502 lei.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 2.729.845 lei, sumă la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Isopescul Camelia – Mariana, Isopescul Adrian – Ștefan și SC Melifabi SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1470/VIII/3 din 29 noiembrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpații

GANȚĂ ION cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în forma continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată

RADU MIHĂIȚĂ DANIEL cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2013 – 2014, inculpatul Ganță Ion, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, a facilitat obținerea pe nedrept de către S.C. POLYSTART IMPEX S.R.L. și reprezentanții acesteia a sumei totale de 3.248.707,38 lei, în contextul derulării contractului de lucrări încheiat în anul 2013 între Primăria Craiova și o asociere de firme din care făcea parte și SC Polystart Impex SRL, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.

Astfel, inculpatul Ganță Ion, primind dispoziție directă de la inculpatul Luis Guilherme Gomes de Almeida, a intermediat reproiectarea structurii de rezistență a unui obiectiv al construcției, în vederea reducerii semnificative a cantităților de material și manoperă executate efectiv, pentru a se obține în mod ilicit diferența dintre sumele de bani plătite de către beneficiar (Primăria Craiova și A.D.R.S.V. Oltenia – partea de cofinanțare din fonduri europene) în baza unor situații de lucrări care nu conțineau mențiuni reale (corespunzătoare proiectului tehnic oficial modificat în mod ilicit) și sumele de bani cheltuite pentru lucrările executate efectiv.
Totodată, în același scop, inculpatul Ganță Ion a semnat listele de cantități de lucrări suplimentare și centralizatorul aferent unei dispoziției de șantier, având reprezentarea că acestea nu corespund realității, că nu sunt justificate de realitatea efectivă din teren și că, prin emiterea acestei dispoziții, se creează premiza decontării de către S.C. POLYSTART IMPEX S.R.L. a unor lucrări suplimentare care nu se impuneau a fi executate și care în realitate nici nu s-au executat.

În aceeași perioadă, inculpatul Radu Mihăiță Daniel, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, la solicitarea inculpaților Dobre Cristian și Luis Guilherme Gomes de Almeida, a mijlocit negocierea sumei de bani pretinsă și primită ulterior ca mită de inculpatul Romanescu Cezar Răzvan pentru ca acesta, în calitate de reprezentant al S.C. PROJECT THC S.R.L., să nu își exercite în mod corespunzător îndatoririle legale și contractuale asumate față de Primăria Craiova, beneficiarul investiției „Craiova Waterpark” și astfel să favorizeze interesele ilicite patrimoniale ale S.C. POLYSTART IMPEX S.R.L.

În același scop, inculpatul Radu Mihăiță Daniel a intermediat încheierea între S.C. POLYSTART IMPEX S.R.L. și S.C. PROJECT THC S.R.L. a unui contract fictiv având ca obiect prestări servicii, în valoare de 242.536 lei fără TVA, cunoscând că serviciile menționate drept obiect al contractului nu vor fi executate efectiv și că prin acesta s-a urmărit doar să se creeze o aparență de legalitate a sumelor de bani pretinse și primite de dirigintele de șantier cu titlu de mită, pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor sale contractate cu beneficiarul proiectului.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații GANȚĂ ION și RADU MIHĂIȚĂ DANIEL au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.Obligă fiecare inculpat la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații Ganță Ion și Radu Mihăiță Daniel, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dolj.

Cu privire la ceilalți inculpați menționați în cuprinsul comunicatului, procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus anterior trimiterea în judecată a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor (dosar mediatizat prin comunicatul nr. 1470/VIII/3 din 29 noiembrie 2016).

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BEREVOIANU CORNELIU, la data faptelor primar al comunei Nucșoara, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals intelectual, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată,
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

BĂLĂIANU NAE, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
complicitate mijlocită în forma complicității la instigare la fals intelectual în formă continuată, BERJEA LEONTINA-VERONICA, la data faptelor referent superior în cadrul Primăriei comunei Nucșoara, județul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

FULGA LIVIU, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 23 mai 2011, inculpatul Bălăianu Nae a solicitat Primăriei comunei Nucșoara deschiderea unei poziții de rol fiscal pentru Obștea Scărișoara Mică, în al cărei reprezentant se erija, deși aceasta nu dobândise personalitate juridică și nu i se reconstituise vreun drept de proprietate în muntele Scărișoara Mică. Cu aceeași ocazie inculpatul a solicitat și eliberarea unei adeverințe pentru A.P.I.A. pe numele obștii, arătând că suprafața obștii de 133 ha nu este inclusă în domeniul public al comunei. Este de menționat că toate aceste demersuri, respectiv de constituire a Obștii Scărișoara Mică și de deschiderea poziției de rol agricol au fost realizate în scopul creării unei aparențe de legalitate cu privire la dobândirea dreptului de proprietate a obștii Scărișoara Mică asupra terenului în suprafață de 133 ha din muntele cu același nume, aflat pe raza administrativ-teritorială a comunei Nucșoara, județul Argeș.
În continuare, inculpatul Berevoianu Corneliu, în calitate de primar al localității Nucșoara, județul Argeș, a dispus efectuarea unor mențiuni false în registrul agricol al comunei Nucșoara, județul Argeș, respectiv deschiderea poziției de rol agricol pentru Obștea Scărișoara Mică. Deoarece, Obștea Scărișoara Mică nu avea personalitate juridică, nu putea obține nici sprijin financiar pe suprafață de la A.P.I.A. Drept urmare, la inițiativa inculpatului Bălăianu Nae, a fost identificată o modalitate prin care, cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru terenurile din muntele Scărișoara Mică să fie obținute fonduri europene, prin ntermediul unei alte obști, legal constituită, în cadrul căreia inculpatul avea calitatea de vicepreședinte și contabil. În acest context, inculpatul a determinat un număr de 17 persoane (din cei 27 proprietari ai celor 133 ha teren din muntele Scărișoara) să încheie cu președintele obștii respective un contract de comodat ce privea întreaga suprafață, deși aceștia nu o dețineau în totalitate. Ca urmare a încheierii acestui contract de comodat, inculpatul Bălăianu Nae a formulat o cerere la primăria Nucșoara prin care a solicitat transferul suprafeței de 133 ha de la Obștea Scărișoara Mică la cealaltă obște, cerere care a fost aprobată favorabil de inculpatul Berevoianu Corneliu.

În baza noilor mențiuni necorespunzătoare realității din registrul agricol al comunei Nucșoara, referitoare la încheierea contractului de comodat, inculpatul Berevoianu Corneliu a dispus eliberarea unei adeverințe de rol agricol pentru obștea respectivă, pe care a și semnat-o, care conține mențiuni false, fiind întocmită pe baza contractului de comodat ce conține date necorespunzătoare realității și a mențiunilor false din registrul agricol.
Ulterior, în baza documentelor false (contract de comodat și adeverință de rol fiscal) prezentate la A.P.I.A. Argeș de președintele obștei cu care se încheiase contractul respectiv, determinat și ajutat de inculpatul Bălăianu Nae, cu complicitatea inculpatului Berevoianu Corneliu, a fost obținut sprijin în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru zona montană defavorizată și plăți de agromediu (pajiști cu înaltă valoare naturală și practici agricole tradiționale) în campania 2011, în sumă totală de 312.257,10 lei.

La data de 15 martie 2012, la Consiliul Local Nucșoara, județul Argeș, a fost înregistrat un contract de arendă, încheiat între Forma Asociativă Scărișoara Mică, reprezentată, prin membrii Consiliului de administrație Bălăianu Nae – președinte, Fulga Liviu – vicepreședinte, cu aceeași obște legal constituită, în calitate de arendaș. Obiectul contractului l-a constituit arendarea aceluiași teren, în suprafață de 133 ha, pășune alpină în muntele Scărișoara Mică, nivelul arendei fiind de 1.000 lei/an, contractul fiind încheiat pe o durată de 5 ani.

Inculpatul Bălăianu Nae a determinat-o pe inculpata Berjea Leontina-Veronica să redacteze contractul de arendă, cerându-i să semneze contractul în numele său. De asemenea, acesta le-a solicitat inculpaților Berjea Leontina-Veronica și Fulga Liviu să semneze contractul de arendă, la rubricile corespunzătoare reprezentanților ”Arendator  Obștea Scărișoara Mică”, lucru pe care aceștia l-au făcut. La data de 20 martie 2012, în registrul agricol al comunei Nucșoara, la poziția de rol agricol a Obștii Scărișoara Mică, au fost efectuate mențiunile corespunzătoare privind încheierea contractului de arendă respectiv. În cursul anului 2012, în baza documentelor false (contract de arendă, și adeverință de rol) prezentate și folosite la A.P.I.A. Argeș, președintele celeilalte obști, determinat și ajutat de inculpatul Bălăianu Nae, cu complicitatea inculpaților Berjea Leontina-Veronica și Fulga Liviu, a obținut fonduri nerambursabile în sumă totală de 324.754,46 lei. Și în anul 2013, s-a procedat în aceeași manieră, obștea respectivă fiind autorizată la plată în cadrul acelorași scheme de plată ca în anii anteriori, cu sumă totală de 352.086,53 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 987.616,54 lei la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Bălăianu Nae, Berevoianu Corneliu, Fulga Liviu și Berjea Leontina-Veronica. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ANTI ANDREI, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada februarie – mai 2014, inculpatul Anti Andrei, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, a schimbat destinația sumei de 107.304 lei (echivalentul sumei de 24.000 euro) virată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu titlu de avans, conform unui contract de finanțare privind ”Instalarea tinerilor fermieri”. Suma respectivă nu a fost cheltuită pentru realizarea acțiunilor prevăzute în planul de afaceri al întreprinderii individuale pe care o reprezenta, ci a fost folosită în interes personal de inculpatul Anti Andrei, care a restituit un împrumut în cuantum de aproximativ 8.000 euro, a cheltuit o parte a sumei de 107.304 lei la jocuri electronice și a efectuat lucrări de construire la o anexă a fermei (grajd), lucrări neprevăzute în planul de afaceri.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului Anti Andrei, până la concurența valorii prejudiciului cauzat, respectiv 107.304 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PERICLI GHERGHINA-ANTOANETA, administrator al SC Nick Servcomtrans SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, TRANDAFIR ELENA CORINA, administrator de fapt al unei societăți de consultanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, ANGHEL CORNEL, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, SC NICK SERVCOMTRANS SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 14 octombrie 2010, SC Nick Servcomtrans SRL Slobozia a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia o cerere de finanțare pentru aprobarea proiectului ”Dezvoltarea SC Nick Servcomtrans SRL Slobozia, prin înființarea unei fabrici de peleți și bricheți (combustibil lemnos)”.Anterior depunerii cererii, SC Nick Servcomtrans SRL Slobozia a încheiat un contract de servicii cu firma administrată în fapt de inculpata Trandafir Elena Corina, având ca obiect prestarea de servicii de consultanță pentru managementul proiectului. Ca urmare a aprobării cererii de finanțare, în data de 29 octombrie 2012, SC Nick Servcomtrans SRL a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului un contract de finanțare având obiectul menționat mai sus. În urma procedurii de atribuire a contractului prin licitație deschisă, la data de 25 martie 2013 a fost încheiat un contract de execuție lucrări între SC Nick Servcomtrans SRL în calitate de achizitor și societatea administrată de inculpatul Anghel Cornel, în calitate de executant. În acest context, în perioada februarie-martie 2013, inculpata Pericli Gherghina Antoaneta, în calitate de administrator al SC Nick Servcomtrans SRL, cu intenție a semnat în fals, mai multe documente (raportul procedurii de atribuire a contractului, facturi, centralizatoare de lucrări, etc.) deși cunoștea că acestea atestau împrejurări necorespunzătoare realității, care ulterior au fost folosite la autoritatea contractanta Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, având drept consecință obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziție de către inculpatul Anghel Cornel. Urmare a demersului său infracțional, inculpata Pericli Gherghina Antoaneta, care a acționat la determinarea inculpatei Trandafir Elena Corina, a obținut decontarea pe nedrept din fonduri nerambursabile suma de 274.551,97 lei, cu care Ministerul Dezvoltării s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator și a popririi cu privire la toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Inculpații Trandafir Elena Corina și Anghel Cornel au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare, vezi comunicatul nr. 1194/VIII/3 din 01 iulie 2015.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului POPESCU ION pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – 2012, inculpatul Popescu Ion a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente în care se atestau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține, în mod injust, sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafață de 35 ha pășune pe care nu o deținea în realitate. Concret, inculpatul, în calitate de președinte al comitetului ah-hoc al unei obști, pe baza unui proces-verbal întocmit în fals și-a aprobat arendarea pășunii obștii pe o perioadă de 14 ani, ulterior fiind încheiat un contract de arendă care a fost depus la A.P.I.A. Prin acest demers, inculpatul Popescu Ion a obținut pe nedrept sprijin financiar nerambursabil în sumă totală de 226.564,63 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

TOMA MĂNDICĂ și IVAN FLOREA pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, fals în declarații, în formă continuată, GHEORGHE IONELAȘ pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în declarații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2011-2014, inculpații Toma Măndică, Gheorghe Ionelaș și Ivan Florea au solicitat și obținut de la A.P.I.A. – Centrul Județean Olt, fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, declarând nereal că utilizează diferite suprafețe de teren, cu acordul proprietarilor. Prin aceste demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, în cuantum total de 48.372,95 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: MILITARU MIHAELA GEORGIANA, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte), fals în declarații, MILITARU MARIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în declarații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt În perioada 2012-2013, inculpații Militaru Mihaela Georgiana și Militaru Marian au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false sau care conțineau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, pentru suprafețele de 25,35 respectiv 43 ha teren agricol, pe care nu-l dețineau în realitate. Ca urmare a acestor demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 36.374,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 40.600 lei, depusă la o unitate bancară pe numele Militaru Mihaela Georgiana. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpații FEKETE ȘTEFAN-ANDREI cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată; OLTEAN IOACHIM cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată; OLTEAN OVIDIU ANTON cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2014, inculpatul Fekete Ștefan Andrei, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpatul Onacă Olimpiu Ioan, a acceptat ca acesta să depună pe numele lui la A.P.I.A. – Centrul local Turda cererea unică de plată pe suprafață pe anul 2014 privind arendarea suprafeței de 47,37 ha, demers în urma căruia a primit de la A.P.I.A. suma de 28.535 lei. Concret, inculpatul Fekete Ștefan Andrei i-a pus la dispoziția inculpatului Onacă Olimpiu Ioan copie de pe actul de identitate, un extras al contului bancar deținut de acesta și l-a sprijinit la încheierea contractului de arendare întocmit în fals. În aceeași perioadă, inculpatul Oltean Ioachim a depus un contract de arendare fals prin intermediul inculpatului Onacă Olimpiu Ioan, în cazul cererii unice de plată pe suprafață pe anul 2014 înregistrată la A.P.I.A. – Centrul local Turda, în baza căruia a primit fonduri europene nerambursabile în sumă de 36.072,14 lei. În cursul anului 2014, inculpatul Oltean Ovidiu Anton, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpatul Oltean Ioachim, a acceptat ca acesta să depună pe numele lui, la A.P.I.A. – Centrul local Turda, cererea unică de plată pe suprafață pe anul 2014, precum și alte documente întocmite în fals, demers în urma căruia primul inculpat a primit de la A.P.I.A. suma de 59.855 lei. În realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Oltean Ioachim a semnat la rubrica ”Arendaș” trei contracte de arendare, ce au fost întocmite cu date nereale de către inculpatul Onacă Olimpiu Ioan și care au fost depuse ulterior la cele două cereri unice de plată pe suprafață înregistrate la A.P.I.A. – Centrul local Turda.

În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal față de inculpatul Oltean Ioachim cu suma de 48.464,19 lei, față de inculpatul Oltean Ovidiu Anton cu suma de 50.140,02 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării plății până la data plății integrale a debitului principal. Față de inculpatul Fekete Ștefan Andrei, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat obligarea acestuia la plata accesoriilor fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării plății până la data plății integrale a debitului principal.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații FEKETE ȘTEFAN-ANDREI, OLTEAN IOACHIM și OLTEAN OVIDIU ANTON au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: pentru Fekete Ștefan-Andrei pedeapsa de un an, 5 luni și 10 zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pentru Oltean Ioachim pedeapsa de un an, 11 luni și 10 zile închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; pentru Oltean Ovidiu Anton pedeapsa de un an și 2 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; obligă fiecare inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.  Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Fekete Ștefan-Andrei, Oltean Ovidiu Anton și Oltean Ioachim vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității, primii doi pe o perioadă de 60 de zile, iar ultimul pe o perioadă de 90 de zile.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpații Fekete Ștefan-Andrei, Oltean Ovidiu Anton și Oltean Ioachim, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Cluj.

Cu privire la inculpatul Onacă Olimpiu Ioan, precum și alți inculpați, procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus anterior trimiterea în judecată a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor (dosar mediatizat prin comunicatul nr. 1612/VIII/3 din 30 decembrie 2016).

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GÎNDAC VALERIU, la data faptei președinte al unei asociații de crescători de animale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 15 mai 2013, inculpatul Gîndac Valeriu a formulat cererea unică de plată pe suprafață la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Tulcea, la care a anexat un document – ”Declarația – Anexa 13” – în cuprinsul căruia se aflau semnăturile executate în fals ale membrilor asociației pe care o conducea. Acest document conținea mențiuni nereale în sensul că aceste persoane și-au dat acordul ca inculpatul Gîndac Valeriu să depună la A.P.I.A. cererea unică de plată pe suprafață în campania 2013 în numele membrilor asociației, că membrii acesteia nu vor depune cereri de plată în nume propriu pentru suprafețele pentru care a aplicat asociația și că își asumă responsabilitatea asupra cerințelor care condiționează acordarea sprijinului solicitat prin cererea unică de plată pe suprafață.

Prin acest demers asociația respectivă a obținut suma de 199.143,03 lei din bugetul Uniunii Europene, reprezentând sprijin financiar în cuantum de 140.701,41 lei în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață – SAPS, respectiv sprijin financiar de 58.441,62 lei cu titlu de plăți compensatorii pentru zonă defavorizată de condiții naturale specifice.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă cu suma de 199.143,03 lei, reprezentând sprijinul financiar aferent campaniei 2013, sumă la care se adaugă dobânzile prevăzute de legislația în vigoare. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui teren ce aparține inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei MANEA SILVIA, președinte al unei asociații din Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2008 – 2009, inculpata Manea Silvia, în calitate de responsabil legal al Proiectului PHARE intitulat ”Acte pentru casa mea” în valoare totală de 62.190 de euro, al cărui beneficiar a fost asociația al cărei președinte era inculpata, a utilizat, în alt scop decât cel stabilit prin proiectul menționat, sumele de bani acordate cu titlu de avans în valoare de 24.995,00 euro din finanțarea nerambursabilă, fără respectarea prevederilor legale. În concret, la data de 21 martie 2008, după acordarea avansului în cuantum de 24.995,00 euro, inculpata Manea Silvia a efectuat, în mod succesiv, o serie de tranzacții bancare prin intermediul cărora a transferat din contul special de proiect deschis în euro, în contul special de proiect deschis în lei, toate sumele de bani virate de Autoritatea Contractantă cu titlu de avans. Ulterior, inculpata a retras aceste sume de bani din contul pentru lei, fără a depune la Autoritatea Contractantă documente justificative din care să rezulte modul de utilizare a sumelor de bani.
Deși notificată de mai multe ori de către Autoritatea de Implementare – Secretariatul General al Guvernului pentru depunerea raportului final privind implementarea proiectului, inculpata Manea Silvia nu a răspuns notificărilor și nu a justificat în niciun fel cheltuielile realizate în cadrul proiectului, astfel că Autoritatea de Implementare a reziliat contractul de finanțare la data de 27 octombrie 2010.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparține inculpatei Manea Silvia.

În prezența apărătorului ales, inculpata Manea Silvia a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de responsabil proiect finanțat din fonduri europene. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Manea Silvia va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Complexului de servicii pentru persoanele cu dizabilități din comuna Vulturești, județul Argeș sau în cadrul Centrului de zi pentru copii și tineri cu dizabilități ”Șanse egale” din comuna Domnești, județul Argeș, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Manea Silvia, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Prahova, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților HANDARIC VALENTIN, MĂSTĂCĂNEANU VIOREL și NEGURĂ MIHAI, administratori ai unor societăți comerciale din județul Neamț, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2006 – 2007, inculpații Handaric Valentin, Măstăcăneanu Viorel și Negură Mihai, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale din județul Neamț, au implementat câte un proiect denumit „Investiții pentru îmbunătățirea prelucrării primare a lemnului – utilaje pentru gaterarea buștenilor, tocarea și brichetarea deșeurilor” finanțat prin fonduri S.A.P.A.R.D. Cei trei inculpați au folosit cu rea credință documente și declarații false, inexacte, ce au fost depuse la Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei totale de 855.607 lei, fonduri nerambursabile S.A.P.A.R.D., pentru fiecare proiect în parte.

Cele trei proiecte au fost identice, iar procedura de evaluare a ofertelor pentru achiziționarea liniei tehnologice pentru gaterarea buștenilor a fost pur formală, selecția ofertelor fiind aparentă. Astfel, cei trei beneficiari au depus la Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) oferte de la aceleași societăți din Italia (5 oferte) și România (o ofertă), iar invitațiile de participare la procedura și ofertele primite sunt identice. Inculpatul Handaric Valentin s-a ocupat efectiv de procedura de achiziție – solicitarea și primirea de oferte – atât pentru societatea a cărui administrator era cât și în numele celorlalți doi beneficiari.

În cauză, Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpaților cu sumele reținute ca prejudiciu, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului UNGUREAN AUREL CRISTIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte). În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009 – 2013, inculpatul Ungurean Aurel Cristian a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe având ca emitent Primăria Noșlac și contracte de arendare) în vederea acordării sprijinului financiar, în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin acest demers, inculpatul a obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 43.977,11 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Alba s-a constitut parte civilă în procesul penal.

În cauză s-a instituit sechestrul asigurător, până la concurența sumei de 43.977,11 lei, asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea inculpatului Ungurean Aurel Cristian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

  1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Tîrgu – Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NYULAS BERNAT LASZLO, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În data de 15.07.2010, între o societate comercială administrată în fapt de inculpatul Nyulas Bernat Laszlo și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat un contract de finanțare pentru un proiect de construire a unui atelier de tinichigerie și vopsitorie auto, cu o valoare totală de 1.078.326 lei.
În acest context, inculpatul a încercat obținerea pe nedrept de fonduri europene prin organizarea unor proceduri de achiziții formale și depunerea la Autoritatea contractantă, a unor documente inexacte referitoare la derularea licitației și selecția ofertei câștigătoare. Prin acest demers, inculpatul Nyulas Bernat Laszlo a urmărit în fapt atribuirea contractului la prețuri supraevaluate către o firmă ”agreată” de acesta, creșterea artificială a cuantumului ajutorului financiar nerambursabil și reducerea contribuției din surse proprii. Datorită unor suspiciuni de creare de condiții artificiale, adică a existenței unor legături între beneficiarul proiectului și o societate comercială, administrată de inculpat, ce a derulat și finalizat anterior un alt contract cu finanțare nerambursabilă, cererea a fost respinsă. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș.  PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.