Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Monica Macovei vrea să știe ce se întâmplă în cazul Ghiță

București: Monica Macovei vrea să știe ce se întâmplă în cazul Ghiță

DISTRIBUIȚI

Monica Macovei148514 – 190112017 – De o lună de zile, Sebastian Ghiță, inculpat și anchetat penal în mai multe dosare, este de negăsit. De o lună de zile, nicio instituție nu spune nimic despre fugarul Ghiță. Singura persoană care vorbește nestingherită este Sebastian Ghiță, dat în urmărire prin Interpol și cu mandat de arestare preventivă în lipsă dispus de instanța de judecată.

În acest context, europarlamentarul Monica Macovei solicită instituțiilor competente să răspundă public la câteva întrebări, pentru că trebuie să se facă lumină în cazul Ghiță: Au fost ridicate înregistrările de la România Tv cu Sebastian Ghiță, au fost expertizate? Unde au fost făcute? Când au fost făcute? Cum a fugit Sebastian Ghiță fiind sub control judiciar, adică sub supravegherea Poliției? Să ne spună Ministerul de Interne cum a fugit Ghiță și cine este responsabil de această situație. Încă din 22 decembrie 2016 a fost anunțată o anchetă la Poliția Română. Care sunt rezultatele? A evitat Poliția Română să anunțe procurorul de caz dispariția lui Sebastian Ghiță, făcând acest lucru cu o întârziere de cca 16 ore, așa cum a anunțat procurorul-șef al DNA? De ce nu a anunțat Poliția imediat? Cine se face vinovat? Ce măsuri a luat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în cazul postului România Tv care pune spațiu zilnic la dispoziția unui urmărit general, pentru care este emis și mandat de arestare? Ce măsuri a luat CNA pentru ca emisiunile de la posturile tv să nu mai fie populate cu anchetați penal și condamnați definitiv, de foști informatori/angajați ai Securității?  Au fost verificate contractele de IT pe care le-au dat instituții ale statului, de la SRI, STS, Ministerul de Externe, Agenția de Cadastru, instituții din Educație și Sănătate, până la Tribunalul București, firmelor lui Sebastian Ghiță? Au fost verificate aceste instituții, cum de au ajuns să lase pe mâna unui cercetat penal informații foarte importante? SRI anunță că a încheiat verificarea internă, în ceea ce-l privește pe prim-adjunctul SRI Florian Coldea „nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”, și a propus revenirea pe funcție; acesta a cerut eliberarea din funcție și punerea la dispoziția instituției, directorul SRI l-a propus pentru trecerea în rezervă. De ce nu a fost păstrat dl Coldea la SRI dacă ancheta a arătat că nu a încălcat legea și regulamentele interne? Lipsa de reacție a instituțiilor competente timp de o lună de zile a permis și permite în continuare ca un anchetat penal, fugit din țară, dat în urmărire prin Interpol și cu mandat de arestare preventivă în lipsă, emis de instanța de judecată, să facă agenda publică și să ducă la capăt interesele proprii. Alături de Ghiță, o pleiadă de politicieni anchetați penal sau chiar condamnați face zilnic turul televiziunilor și atacă justiția, DNA și persoanele care au performat în lupta cu corupția. Cine va răspunde când scopul penalilor va fi atins și nu vom mai avea nici DNA, nici magistrați curajoși care să îi ancheteze, să-i judece și să-i condamne pe bază de probe?   PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.