Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Se așteaptă explicații

București: Se așteaptă explicații

DISTRIBUIȚI

 

Dana Gîrbovan148424 – 130112017 –  Autorităţile trebuie să explice care sunt limitele colaborării instituţionale între serviciile secrete şi justiţie, declară la RFI preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, în contextul cazului Coldea.

Dana Gîrbovan cere lămuriri instituţiilor statului: ”Ceea ce ne interesează pe noi, inclusiv în acest context, dar este o problemă pe care noi o urmărim încă din 2015 este să se lămurească toate aceste probleme şi chestiuni legate de interferenţa serviciilor secrete de informaţii în justiţie, dacă există, în ce mod se materializează, care este cadrul legal şi mă refer concret la două paliere: în primul rând, la verificările pe care CSAT-ul le face în privinţa ofiţerilor acoperiţi din justiţie, am cerut încă de anul trecut să ni se spună care este procedura urmată, dacă CSAT are într-adevăr capacitatea să facă astfel de verificări, dacă nu, să gândim o soluţie care să asigure un control eficient şi efectiv, iar pe de altă parte, s-a vorbit de hotărâri secrete date de CSAT, care ar avea efect asupra modului de funcţionare a justiţiei, mai ales pe componenta penală, de acele echipe mixte formate din ofiţeri ai serviciilor de informaţii şi Parchet, pe care nu le regăsim în lege, dar la care au făcut referire atât domnul Hellvig, cât şi domnul Traian Băsescu şi se regăsesc într-un răspuns oficial trimis de CSAT UNJR-ului. Toate aceste chestiuni, nu mai amintesc de câmpul tactic, de faptul că ni s-a spus că sunt urmăriţi judecătorii şi procesele până la finalizare, fără să ştim care este raţiunea, în ce temei legal, toate aceste chestiuni aduc atingere din punctul nostru de vedere, în mod evident, independenţei justiţiei, scad încrederea populaţiei în justiţie şi trebuie lămurite cât mai rapid şi într-un mod cât mai corect şi mai complet”.

Preşedintele UNJR vrea să ştie care sunt limitele colaborării instituţionale între serviciile secrete şi justiţie: ”Ce ne interesează pe noi este ce înseamnă colaborarea instituţională, până la urmă, care sunt limitele ei, dacă s-au dat hotărâri CSAT, iar domnul preşedinte Băsescu spunea că au fost date hotărâri CSAT dincolo de prevederile legii, pentru că legea privind securitatea naţională şi SRI-ul ar fi fost deja desuete, vechi, nu ar mai corespunde cerinţelor necesare şi au trebuit cumva updatate, însă acest lucru s-a făcut în secret, nu prin Parlament, cum ar fi fost firesc şi aşa suntem într-o situaţie din aceasta de ceaţă, de incertitudini, care iată, explodează”.

Serviciul Român de Informaţii a anunţat joi seara că desfăşoară o anchetă în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, iar până la finalizarea verificărilor, prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, este pus la dispoziţia directorului Serviciului, care îi va prelua şi atribuţiile.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.