Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Promisiuni de promisiuni: 1.200 euro leafa minimă pentru un medic

București: Promisiuni de promisiuni: 1.200 euro leafa minimă pentru un medic

DISTRIBUIȚI

149269 – 24022017 – Salariul minim brut în sistemul bugetar va fi de 1.750 de lei, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, majorările urmând a fi făcute în trei trepte, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, într-un interviu pentru Mediafax.

Cele mai mari majorări vor fi făcute în cazul salariilor cuprinse între 1.750 şi 4.000 de lei, unde se încadrează 60% dintre bugetari. ”Noi avem trei trepte de salarizare. Se porneşte de la această bază minimă de la 1.750 până la 4.000 de lei – este prima treaptă unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari – creşterile salariale aici vor fi cele mai mari, pentru că încercăm să îi aducem cât mai aproape de salariul mediu şi chiar să-l depăşească. După care urmează treapta între 4.000 şi 7.000 de lei, unde creşterile vor fi, dar nu atât de mari ca în prima treaptă. Şi treapta a treia cu peste 7.000 de lei, angajaţii din sistemul bugetar care nu vor avea creşteri spectaculoase, ci vor fi aproape de îngheţarea salariului până în 2020, dar chiar şi aici vor fi creşteri măcar de 3%”, a completat, optimist,Vasilescu.

Salariile medicilor, de exemplu, vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă, iar firmele vor primi 250 de euro lunar pentru fiecare ucenic pe care îl vor angaja pentru trei ani, anunţă ministrul Muncii. La nivelul instituţiei au fost elaborate două proiecte de lege pentru stimularea angajării tinerilor.

În acest moment, există o bătălie mare pe piață pentru a fi angajat la stat, unde lefurile sunt mult mai mari decât la particular. Problema rămâne însă în sfera politicului, de foarte multe ori fără pile doritorii de lefuri mari neavând nicio șansă să se angajeze la stat.

Totuși, atenție mare!

Previziunile de iarnă ale Comisiei Europene demonstrează că România va depăşi atât în 2017 cât şi în 2018 ţinta de deficit bugetar, a avertizat comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, Pierre Mosocovici, precizând şi că oficialii europeni aşteaptă din partea Guvernului Grindeanu ”anunţuri credibile” şi un pachet de măsuri concrete care ar putea fi aplicate pentru încadrarea în limitele stabilite.

”Aş vrea să vă informez că adresăm o scrisoare autorităţilor române, prin care dorim să evidenţiem riscul de depăşire a pragului de deficit bugetar stabilit, atât pentru anul acesta, cât şi pentru 2018. Previziunile noastre de iarnă arată că deficitul României s-ar apropia de 3,6% pentru anul curent şi, pe fondul schimbărilor politicilor, 3,9% în 2018”, a avertizat Moscovici.

Oficialul european a subliniat că situaţia a apărut din cauza reducerilor de taxe, cumulate cu creşteri de pensii şi salarii, motiv pentru care Executivul trebuie să vină rapid cu măsuri concrete care să asigure încadrarea în pactul bugetar.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.