Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: România, după Brexit, işi doreşte o Uniune mai puternică

București: România, după Brexit, işi doreşte o Uniune mai puternică

DISTRIBUIȚI

149147 – 20022017 –   Senatorul Gabriela Creţu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, a prezidat întrevederea comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene, pentru politică externă şi pentru românii de pretutindeni cu Michel Barnier, negociatorul-şef responsabil de pregătirea şi desfăşurarea negocierilor cu Regatul Unit, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

În cadrul întrevederii, Michel Barnier a prezentat stadiul pregătirilor pentru începerea negocierilor cu Regatul Unit, etapele şi calendarul acestui proces complex, precum şi poziţia Uniunii Europene.

La final, Gabriela Creţu a apreciat că recomandările parlamentarilor români cu privire la rolul parlamentelor naţionale în cadrul acestui proces sunt clare şi privesc consultarea parlamentelor cu privire la procedura de negociere, primirea permanentă de informaţii privind evoluţia acestui şi interesul pentru ratificarea acordurilor privind relaţiile viitoare dintre UE şi Regatul Unit. De asemenea, a subliniat că există două categorii de interese de apărat în acest proces: interesele de ordin general ale Uniunii (România în calitate de stat membru, după Brexit, işi doreşte o Uniune mai puternică), dar şi interese de ordin specific, care privesc drepturile românilor din Marea Britanie, bugetul şi fondurile europene, precum şi aspecte privind politica externă şi de securitate.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.