Acasă Sud Prahova Prahova: Conferențiar universitar trimis în judecată pentru 32 de fapte de luare...

Prahova: Conferențiar universitar trimis în judecată pentru 32 de fapte de luare de mită

DISTRIBUIȚI

149275 – 24022017 – La 21 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unui conferenţiar universitar din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, cercetat sub control judiciar sub aspectul săvârşirii a 32 infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de evaziune fiscală.

În fapt, inculpatul, în perioada ianuarie 2015 – martie 2016, a pretins și a primit, în 32 de rânduri, de la masteranzi și studenți ai Universității Petrol Gaze Ploiești un număr total de 128 bonuri valorice de carburant cu valoare nominală de 50 și 100 lei, în valoare totală de 8.300 lei, achiziționate de aceștia de la o stație de distribuție carburanți situată în Ploiești și emise pe numele unei societăți comerciale administrate de cadrul didactic, în scopul promovării examenelor susținute cu acesta sau al coordonării lucrărilor de dizertație sau licență.

Într-o singură situație s-a reținut că inculpatul a primit de la un masterand un ceas de mână în loc de bonuri valorice de carburant întrucât acesta, cetățean străin, neștiind de unde poate achiziționa astfel de bonuri, i-a oferit în schimb ceasul, lucru acceptat de inculpat.

Cu ocazia remiterii bonurilor valorice de carburant, inculpatul solicita masteranzilor/studenților inclusiv factura fiscală și bonul fiscal de achiziție a acestora și, ulterior, a înregistrat în contabilitatea firmei sale patru dintre aceste facturi fiscale în scopul deducerii ilegale a TVA-ului, creând prejudiciu bugetului consolidat al statului. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.