Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Precizări de la FRF privind stadionul Dinamo

București: Precizări de la FRF privind stadionul Dinamo

DISTRIBUIȚI
Tribunele sunt goale la ora partidei.
Tribunele sunt goale la ora partidei.

149564 – 10032017 – Federația Română de Fotbal dorește să clarifice situația stadionului Dinamo, selectat pentru programul de reabilitare din cadrul proiectului 2020, dar care, la acest moment, se află în fața riscului de a fi exclus din lista arenelor pentru acest proiect. ”Apreciem acest risc având în vedere faptul că proiectul de reabilitare al stadionului este în acest moment blocat, iar până la 31 martie 2017 este necesară definitivarea listei stadioanelor propuse pentru reabilitare. Programul include la acest moment stadioanele Steaua, Arcul de Triumf, Rapid și Dinamo, ultimul proiectat să fie reconstruit în totalitate, cu diverse facilități de practicare a sporturilor și cu o capacitate de 20.000 de locuri, toate lucrările urmând a fi realizate de Compania Națională de Investiții (CNI). Dacă pentru celelalte trei arene procedurile sunt în grafic și se respectă termenele care permit finalizarea lucrărilor în timp util, adică vara lui 2019, situația stadionului Dinamo este problematică. Acest impas nu a fost întrevăzut până în toamna anului trecut, atunci când trebuia predat amplasamentul către CNI, pentru evaluare și realizarea studiului de prefezabilitate. La acel moment a apărut problema contractului de închiriere pe perioadă nedeterminată a bazei sportive către AFC Dinamo București, aflată în insolvență, al cărei deținător este Nicolae Badea și care este în administrarea Tempus Grup IPURL București. Contractul de închiriere către AFC Dinamo București a fost încheiat în 2012 (contractul numărul 2640) cu deținătorul bazei sportive, CS Dinamo București, clubul sportiv al Ministerului de Interne. Această închiriere a fost posibilă în urma trecerii stadionului și a mai multor anexe din patrimoniul public în patrimoniul privat al Statului, în anul 2000, prin HG 1086/2000. Prin HG 207/2002, Guvernul a permis închirierea sau intrarea în asociere cu AFC Dinamo pentru exploatarea bazei sportive. Din 2000 până azi, situația a rămas neschimbată în privința situației juridice a bazei sportive Dinamo. În toți acești ani, mai mulți acționari au făcut diverse investiții în baza sportivă, printre care montarea lojelor oficiale, a copertinei, demararea lucărilor de extindere a tribunelor prin introducerea unor piloni în zona dinspre Spitalul Floreasca etc. Menționăm și faptul că, pe durata mandatului doamnei Elisabeta Lipă la conducerea clubului, aceasta a anunțat de mai multe ori în spațiul public proiecte de refacere sau reconstrucție a stadionului, fără ca acestea să aibă vreo urmare concretă. CS Dinamo este unui dintre creditorii AFC Dinamo, care s-a înscris la masa credală în urma restanțelor pe care le are clubul la plata taxei lunare de închiriere a bazei sportive. Solicitările adresate către CS Dinamo din partea autorităților competente pentru eliberearea stadionului de sarcinile contractuale au rămas până acum fără rezultat, ceea ce a împiedicat și împiedică CNI să parcursă procedurile necesare: evaluare, studiu de prefezabilitate, alegere soluție tehnică, studiu de fezabilitate, licitație pentru proiect și pentru execuție, demararea lucrărilor efective. În ciuda eforturilor Federației Române de Fotbal și ale actualei conduceri a clubului afiliat la FRF, prin domnul Ionuț Negoiță, care a dovedit prin implicare și transparență că își dorește rezolvarea situației, procesul este în continuare blocat”, declară Florin Șari, manager de proiect Euro 2020 în cadrul Federației Române de Fotbal. – PROMPT MEDIA

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.