Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București; PSD: Completările la Legea referendumului nu afectează inițiativa președintelui Iohannis

București; PSD: Completările la Legea referendumului nu afectează inițiativa președintelui Iohannis

DISTRIBUIȚI

149928 – 29032017 –  Miercuri, 29 martie 2017, începând cu ora 9.00, în sala ”Mihai Viteazul” din cadrul Parlamentului României, are loc o nouă consultare pe tema completărilor aduse Legii referendumului. Cu această ocazie, deputatul PSD Oana Florea spune că legea nu afectează cu nimic referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, deoarece ea îşi produce efectele la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, iar proiectul de completare a actului normativ nu a fost încă depus. ”Nu este vorba despre o modificare a Legii referendumului, ci de o completare a acesteia cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu recomandările în materie de referendum ale Comisiei de la Veneţia. Nu se limitează cu nimic atribuţiile preşedintelui României în materie de referendum, ci aceste limitări sunt preluate exact aşa cum sunt ele prevăzute de Constituţia Romaniei. Nu există o agendă secretă a iniţiatorilor, buna credinţă a acestora fiind dovedită chiar de consultările organizate pe temă înainte de depunerea iniţiativei. Este de dorit ca legea să fie clară, completă şi precisă, fără să mai fie nevoie de interpretare, în acest sens, propunerea cuprinzând şi dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale în materie”.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.