Acasă Centru Alba Alba: Galeria de evacuare a iazului de decantare de la Valea Șesei...

Alba: Galeria de evacuare a iazului de decantare de la Valea Șesei va fi închisă

35
DISTRIBUIȚI

145136 – 07042017 –  Galeria de evacuare a iazului de decantare de la Valea Șesei urmează să fie închisă pentru a evita riscul unei recidive a poluării accidentale de luni, 3 aprilie 2017, de pe râul Arieș, produsă după ce o sondă inversă din sistemul de evacuare a iazului de decantare Valea Șesei a cedat, iar în râu a ajuns apă cu steril. Termenul de realizare a lucrărilor va fi stabilit în funcție de soluția propusă de proiectant (maxim trei săptămâni), însă nu mai târziu de sfârșitul trimestrului al treilea al anului curent.

Această decizie a fost dispusă în urma analizei comisiei de specialiști formată din experți ai Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), ai Administrației Naționale ”Apele Române” și reprezentanți ai mediului academic, care s-a deplasat la fața locului, la 5 aprilie 2017, din dispoziția ministrului Apelor. Comisia, împreună cu reprezentanții autorităților locale din județul Alba (Instituția Prefectului, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu), a constatat, în urma verificărilor în teren, că incidentul nu afectează siguranța structurală și stabilitatea barajului iazului de decantare, în condițiile în care activitatea de depunere a sterilului de flotație se realizează la coada iazului. În acest sens, comisia a dispus continuarea depunerii sterilului de flotație conform tehnologiei de lucru stabilită de proiectant, cu evitarea aportului de apă suplimentar pe zona de infiltrare.

Specialiștii au constatat că apele exfiltrate nu au condus la poluarea cu substanțe chimice a cursurilor de apă din aval, înregistrându-se doar o creștere a turbidității, fără mortalitate piscicolă, iar incidentul a avut un efect strict local fără a se resimți în râul Mureș, conform analizelor realizate de către Administrația Bazinală de Apă (ABA) Mureș.

Până la finalizarea lucrărilor de închidere a galeriei de evacuare, SC Cuprumin SA va raporta evoluția situației către Comisariatul Județean pentru Situații de Urgență Alba, care a fost însărcinat cu monitorizarea lucrărilor. Totodată, ABA Mureș va continua monitorizarea calitativă a apei pe râurile Valea Șesei și Arieș. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here