Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Învierea lui Cristos este elementul prim pe care se sprijină credința...

București: Învierea lui Cristos este elementul prim pe care se sprijină credința creștină

DISTRIBUIȚI

145291 – 14042017 – ”Conform unei tradiții foarte vechi, noaptea de Paști este o priveghere în cinstea Domnului (Lc 12,42), astfel încât credincioșii, după modelul Evangheliei (Lc 12,35-37), ținând în mână făcliile aprinse, să fie asemenea unor oameni care așteaptă ca Domnul să se întoarcă, pentru ca atunci când va veni să-i afle priveghind și să-i așeze la masa lui”, spune arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Ioan Robu, în Scrisoarea pastorală de Paști.

”Spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea despre acest pasaj din Scriptură: ‘Stilul poetic al relatării creației din cartea Genezei redă foarte bine uimirea de care este cuprins omul la vederea imensității creației și sentimentul de adorație pe care-l simte față de Acela care le-a scos pe toate din neființă. Este vorba de o pagină cu o puternică semnificație religioasă, de un imn adresat Creatorului universului, care, în fața repetatelor ispite de a diviniza lumea însăși, este desemnat drept unic Domn. Este, în același timp, un imn care proclamă că întreaga creație este bună, fiind în întregime plămădită de mâna puternică și îndurătoare a lui Dumnezeu’ (Dies Domini, nr. 9)”, menționează arhiepiscopul.

El amintește cel de-al treilea moment al vegherii, ”cel al liturghiei baptismale” ajungând la cel de-al patrulea, care ”constă în chemarea la masa pe care Domnul i-a pregătit-o poporului său prin moartea și învierea sa”. ”Astfel, apare mai puternică legătura dintre misterul Paștelui și celebrarea euharistică. De aceea, Liturghia duminicală este numită Paștele săptămânii, zi în care este celebrată biruința lui Cristos asupra păcatului și a morții. În aceeași Scrisoare apostolică ‘Dies Domini’ (nr. 2), Papa Ioan Paul al II-lea spunea că Învierea lui Cristos este ‘elementul prim pe care se sprijină credința creștină’ (cf. 1Cor 15,14). Este o realitate uluitoare, pe care o percepem pe deplin în lumina credinței, dar care a fost atestată istoric de către cei care au avut privilegiul de a-l vedea pe Domnul înviat. De asemenea, este un eveniment minunat care nu doar se detașează într-un mod cu totul unic în istoria omenirii, dar se situează în centrul misterului timpului”, mai spune arhiepiscopul.

Acesta urează tuturor celor care prăznuiesc Sfintele Paști duminică ”Sărbători pascale binecuvântate” și tradiționalul ”Cristos a înviat!”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.