Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Malta: Ministrul Leș la reuniunea ministerială informală UE

Malta: Ministrul Leș la reuniunea ministerială informală UE

DISTRIBUIȚI

145496 – 26042017 –  În zilele de 26 și 27 aprilie, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, se va deplasa la Valletta, în Malta, pentru a participa la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Pe parcursul reuniunii vor fi abordate teme de actualitate de pe agenda europeană, precum implementarea Strategiei Globale a Uniunii Europene pe dimensiunea de securitate şi apărare şi stadiul operaţiilor şi misiunilor sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comune (PSAC).

Miniştrii europeni ai Apărării vor discuta despre cooperarea structurată permanentă şi modalităţile de consolidare a Răspunsului Rapid al UE, în special privind Grupurile Tactice de Luptă ale UE, precum şi angajamentul operaţional al UE în regiunea Mării Mediterane şi în Libia, cu participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi subsecretarului general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.

În marja reuniunii, ministrul Gabriel Leş va avea o întâlnire cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Apărare, Jorge Domecq, prilej cu care vor fi abordate aspecte prioritare de pe agenda europeană de apărare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.