Acasă Politic București: ANAF nu mai poate popri integral conturile de pensii şi salarii

București: ANAF nu mai poate popri integral conturile de pensii şi salarii

DISTRIBUIȚI

– 145628 – 05052017ANAF nu mai poate popri în proporţie de 100% conturile de pensii şi salarii pentru recuperarea obligaţiilor fiscale, suma fiind limitată la maximum 30% din veniturile încasate, potrivit Legii 82/2017, adoptată de Parlament şi publicată la 2 mai în Monitorul Oficial.

“Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 16 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2016, cu următoarele modificări şi completări:… La articolul II punctul 13, alineatul (4) al articolului 236 se modifică şi va avea următorul cuprins: ”(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare”, se arată în lege.

Așadar, noutatea actului normativ constă în limitarea Fiscului de a popri discreţionar, în orice cuantum, veniturile din salarii şi pensii. Fiscul trebuie să se supună Codului civil, care prevede o limită de 30% din salariu ori pensie, astfel încât omului să i se lase bani încât să trăiască. Atenţie însă! Fiscul poate popri, în continuare, în limita a 30%, salarii şi pensii fără o decizie în instanţă, spre deosebire de bănci sau recuperatori, care nu pot efectua popriri fără decizie judecătorească. De asemenea, dacă în contul de pensie ori salariu se varsă şi alte tipuri de venituri, acestea pot fi reţinute 100% până la concurenţa obligaţiilor fiscale. “În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării”, se mai arată în textul de lege publicat în Monitorul Oficial. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.