Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Constantin Niță, condamnat cu executare

Constantin Niță, condamnat cu executare

DISTRIBUIȚI

145831 – 26052017 Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat o sentință de 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care fostul ministru al Energiei Constantin Niță a fost acuzat de trafic de influență.

Niță a fost condamnat în dosarul în care este acuzat că a primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi peste 300.000 de lei ca să intervină la primarul Iaşiului pentru atribuirea unui contract firmei UTI privind managementul traficului din oraş.

De asemenea, judecătorii au decis confiscarea a 303.000 de lei de la fostul ministru şi menţinerea sechestrului pe bunuri ale acestuia.

Decizia instanței nu este însă definitivă, poate fi atacată.

Potrivit DNA, Niță ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu și fostul primar Gheorghe Nichita, în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remiși lui Niță în două forme — parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

”În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014”, mai spun procurorii.

Potrivit DNA, Niță a primit două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiți, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.