Acasă Vest Hunedoara Hunedoara: Grup de proxeneți pe mâna poliției

Hunedoara: Grup de proxeneți pe mâna poliției

DISTRIBUIȚI

145844 – 17052017   La 17 mai procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara au efectuat cinci percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că de la începutul anului 2017, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, la acest grup infracţional aderând şi un alt suspect. S-a reţinut că liderul grupului infracţional, prin activitatea desfăşurată, a coordonat acţiunile celorlalţi membri ai grupului, în sensul că îi însărcina pe suspecţi cu supravegherea tinerelor, le indica magazinele de unde să  cumpere mâncare pentru a fi mai ieftin, se preocupa de închirierea de apartamente, de transportul dintr-o locaţie în alta precum şi racolarea de clienţi prin promovarea pe site-uri de publicitate a unor anunţuri cu oferte sexuale.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că membrii grupului au închiriat diferite apartamente pe raza judeţelor Hunedoara, Alba, Vâlcea şi Caraş-Severin, de regulă pe numele persoanelor de sex feminin, pentru a nu se atrage atenţia asupra acestora  şi pentru a nu se putea stabili o legătură între suspecţi şi persoanele vătămate, dar şi în funcţie de ”veniturile” pe care acestea le obţineau (respectiv, dacă o perioadă erau mai puţini clienţi, acestea erau mutate într-o altă localitate).

În urma cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului foloseau un limbaj codat, respectiv: apartamentele în care se practica prostituţia erau denumite ”sală de forţă” sau ”seră”, persoanele de sex feminin care se prostituau erau  numite ”antrenori” sau ”muncitori”, atribuindu-li-se totodată nume de bărbaţi.

Până în prezent au fost identificate cinci locuri în municipiul Deva unde persoanele de sex feminin practicau relaţii sexuale contra cost, un apartament în municipiul Alba-Iulia,  două apartamente în municipiul Reşiţa şi o locaţie în Râmnicu-Vâlcea. Suspecţii au fost conduşi sediul D.I.I.C.O.T. Hunedoara pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.